From; http://www.patriarhia.ro/ and http://www.ziarullumina.ro/
Documentar
Vineri, 18 Martie 2011
„După ce aţi fost înscrişi, aţi ajuns fiii şi fiicele unei singure mame“ :
Învăţăturile pentru catehumeni ale Sfântului Chiril
Alexandru Briciu
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Catehezele Sfântului Ierarh Chiril al Ierusalimului, pomenit astăzi în Biserica noastră, ne oferă un tablou al administrării Sfintei Taine a Botezului în Ţara Sfântă în secolul al IV-lea. Dintre cele cinci cateheze mistagogice, primele două sunt despre Botez, cea de-a treia despre Mirungere, iar ultimele două explică Liturghia euharistică din Noaptea Învierii.
Măreşte
Cuvintele Sfântului Chiril adresate din înaltul amvonului bisericii din Ierusalim cheamă pe cei ce doreau să înceapă pregătirea pentru a deveni creştini, arătându-le darurile la care sunt chemaţi: "Acum suflă asupra voastră, care aveţi să fiţi luminaţi, mireasma fericirii! Acum adunaţi florile cele duhovniceşti ca să împletiţi cununile cereşti!". Cei ce doreau să devină creştini se înscriau pe listele catehumenilor şi treceau printr-o perioadă de învăţătură şi examene ce se putea întinde până la trei ani: "Deocamdată numele vostru vi s-a înscris şi aţi fost chemaţi la oaste. Purtaţi în mâini făclii pentru alaiul de nuntă şi doriţi să aveţi vieţuire cerească! Bună este intenţia voastră! Iar ei îi urmează nădejdea".
"Disciplina arcana"
Din catehezele Sfântului Chiril, practica Bisericii numită de cercetători "disciplina arcana": "Când se rosteşte cateheza şi un catehumen te întreabă ce-au spus învăţătorii, nu spune nimic celui de afară! Căci taină îţi predăm şi nădejdea veacului ce va să fie". Prin aceasta înţelegem că iniţierea în tainele creştinismului se făcea progresiv, şi fiecare trebuia să parcurgă aceste etape pentru a le putea înţelege. Aceleaşi îndemnuri vin şi pentru cei ce transmiteau prin manuscris aceste cateheze: "Dă spre citire aceste cateheze pentru cei care au să se lumineze, numai celor care se apropie de botez şi celor credincioşi care s-au botezat. În nici un caz nu le da nici catehumenilor şi nici altora care nu sunt creştini, căci vei da socoteală Domnului. Dacă le transcrii, transcrie-le ca şi cum Dumnezeu ar fi de faţă".
Ultima fază a catehumenatului
Cele cinci cateheze mistagogice către cei de curând luminaţi, ale Sfântului Chiril al Ierusalimului, sunt cele care ne poartă, ca un arc peste ani, prin baptisteriile de secol IV. În al treilea an de catehumenat, la începutul Postului Mare avea loc examenul de admitere la Botez. Cel care trecea acest examen devenea "fotizomen", adică "adus spre luminare", ultima fază a catehumenatului. Ne putem alătura fotizomenilor din Palestina acelor vremuri pentru a asculta cuvântul ierarhului: "Mare lucru este botezul care vă stă înainte! Preţ de răscumpărare pentru cei robiţi, iertare păcatelor, moarte păcatului, renaştere sufletului, haină luminată, pecete sfântă care nu se poate strica, car către cer, desfătare a paradisului, pricinuitor al Împărăţiei, harismă a înfierii".
După primele cinci săptămâni ale Postului Mare, candidatul primea Simbolul de credinţă, pe care îl rostea în sâmbăta Floriilor. Crezul de la Ierusalim din secolul al IV-lea era un simbol baptismal şi poate fi reprodus din catehezele Sfântului Chiril.
Botezul din noaptea Învierii
Timpul săvârşirii Botezului era Sâmbăta Mare, în noaptea Învierii. Sâmbătă seara, în Anastasis, se săvârşea Privegherea, în timpul căreia erau aprinse mulţime de lumânări de la candela care arde neîncetat la Sfântul Mormânt. Botezul propriu-zis al fotizomenilor avea loc în Martyrium, în timpul citirii celor 12 Paremii vechi-testamentare.
Ritualul baptismal începea în pridvorul baptisteriului, în cadrul complexului arhitectonic de la Sfântul Mormânt, în partea de sud-vest a curţii interioare care despărţea Basilica de Anastasis. Baptisteriul era alcătuit dintr-un hol şi bazinul propriu-zis: "Aţi fost aşezaţi cu faţa la apus şi aţi ascultat lepădările; apoi vi s-a poruncit să întindeţi mâna şi v-aţi lepădat de Satana, ca şi cum era de faţă". Formulele lepădărilor pot fi reproduse din aceste cateheze şi s-au păstrat în rânduiala baptismală până în zilele noastre: "Mă lepăd de tine, Satano!", "Şi de toate lucrurile tale", "Şi de toată trufia", "Şi de toată slujirea ta".
Prin lepădarea de cel rău, omul se putea întoarce cu faţa către răsărit, simbol al întoarcerii sale către Dumnezeu: "După ce te-ai lepădat de Satana şi după ce ai rupt cu totul orice legătură cu el şi vechile învoieli cu iadul, ţi se deschide raiul lui Dumnezeu, pe care l-a sădit Dumnezeu spre răsărit, din care a fost izgonit strămoşul nostru din pricina călcării poruncii. Acest lucru ai închipuit tu când te-ai întors cu faţa de la apus spre răsărit, care este ţinutul luminii".
Îndreptat către răsărit, candidatul rostea o scurtă mărturisire de credinţă: "Atunci ţi s-a poruncit să spui: Cred în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh şi în botezul pocăinţei. Despre acestea ţi-am vorbit pe larg, cum a dat harul lui Dumnezeu, în catehezele de mai înainte".
Toate acestea se petreceau în pridvor, după care se intra în baptisteriu, numit de Sfântul Chiril "Sfânta Sfintelor": "Îndată ce-aţi intrat, v-aţi dezbrăcat de haine. Aceasta înseamnă că "v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu toate faptele lui" şColoseni 3, 9ţ". Ritualul de administrare a Sfintei Taine a Botezului în Biserica Palestinei din secolul al IV-lea includea şi o ungere prebaptismală: "Apoi, aşa dezbrăcaţi, aţi fost unşi cu untdelemn sfinţit din creştetul capului până la picioare. Astfel aţi ajuns părtaşi măslinului celui bun, ai lui Iisus Hristos".
Întreită cufundare, în numele Sfintei Treimi
Botezarea propriu-zisă se săvârşea în baptisteriu, prin întreită cufundare, în numele Sfintei Treimi, în urma mărturisirii credinţei: "După aceasta aţi fost duşi la sfânta colimvitră a dumnezeiescului botez, după cum şi Hristos a fost dus de pe cruce la mormântul care era alături. Fiecare din voi a fost întrebat de crede în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aţi mărturisit mântuitoarea mărturisire şi v-aţi cufundat de trei ori în apă şi v-aţi scos afară din apă tot de trei ori". Abia din secolul al IV-lea cele trei afundări în apă au fost interpretate ca simbol al celor trei zile petrecute de Hristos în Mormânt, iar Sfântul Chiril este unul dintre martorii cei mai importanţi: "În chip simbolic aţi arătat prin asta îngroparea cea de trei zile a lui Hristos. Căci după cum Mântuitorul nostru a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele pământului, tot aşa şi voi, prin întâia scoatere din apă, aţi arătat prima zi a lui Hristos în inima pământului, iar prin cufundarea în apă aţi indicat noaptea. După cum cel care e în noapte nu vede deloc, iar cel care e în zi este în lumină, tot astfel în timpul cufundării în apă eraţi ca în noapte şi nu vedeaţi nimic; în timpul scoaterii din apă, însă, aţi ajuns din nou ca în zi. În aceeaşi clipă aţi şi murit, dar v-aţi şi născut; iar acea mântuitoare apă v-a fost şi mormânt, şi mamă".
Ritualul continua cu ungerea postbaptismală cu mir, la frunte şi la celelalte simţuri. Cei botezaţi şi îmbrăcaţi în Hristos erau numiţi "unşi", însuşi numele de Hristos însemnând aceasta: "Odată ce-aţi ajuns părtaşi ai lui Hristos, negreşit sunteţi numiţi unşi. Despre voi spune Dumnezeu: "Nu vă atingeţi de unşii Mei" [Psalmul 104, 15]".
Liturghie euharistică, prima cuminecare
Urma deplasarea celor nou-botezaţi împreună cu episcopul din curtea interioară până în Anastasis, locul unde Mântuitorul a înviat. În procesiune, se mergea către Martyrium, acolo unde ceilalţi credincioşi aşteptau priveghind sosirea neofiţilor, cei mai noi membri ai comunităţii, pentru a participa împreună la Liturghia Euharistică din Noaptea Învierii. La această slujbă, nou-botezaţii rosteau pentru prima dată rugăciunea "Tatăl nostru", în comuniune, arătând că doar după baia naşterii celei de-a doua ne putem adresa lui Dumnezeu ca unui Tată.
Iniţierea creştină la Ierusalim în secolul al IV-lea nu se încheia cu Botezul. În zilele de după Sfintele Paşti, după Sfânta Liturghie din Martyrium, credincioşii mergeau în Anastasis pentru a li se explica semnificaţia ritualului pe care l-au trăit personal în noaptea de Înviere. Aşadar, în Săptămâna Luminată a avut loc rostirea celor cinci cateheze mistagogice de către Sfântul Chiril al Ierusalimului: "Pentru că trebuie să vă întindem masa învăţăturilor mai desăvârşite, haide să vă învăţăm bine pe acestea, ca să vă puteţi da seama de cele ce s-au făcut cu voi în acea seară a Botezului".
**************************************************************
Calendarul zilei
Vineri, 18 Martie 2011
Sinaxarul: Un patriarh şi un soldat martir
pr. Ciprian Apetrei
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi pe Sfântul Chiril, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Mucenic Trofim, Sfântul Mucenic Evcarpion, Sfinţii 10.000 de Mucenici şi pe Sfânta Mironosiţă Maria, sora lui Lazăr.
Măreşte
Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315. A intrat de tânăr în monahism şi s-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani, episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoţiei. Nu peste mult timp (în 348), a primit cinstea de a fi ales patriarh al Ierusalimului, iar în această calitate a rostit catehezele care i-au adus celebritatea. A urmat o perioadă mai sumbră în viaţa acestui sfânt, din cauza conflictului pe care l-a avut cu Acachie, mitropolitul Cezareei. Acesta fusese declarat eretic arian de un sinod care s-a ţinut la Sardica, iar Sfântul Chiril, apărător al dreptei-credinţe, nu dorea să i se supună. Datorită relaţiilor pe care Acachie le avea cu împăratul Constanţiu, a reuşit să obţină exilul Sfântului Chiril, sub pretextul că a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete. Îndepărtat, Chiril a mers la Silvan, episcopul Antiohiei.
Din aceeaşi ediţie:
De ce trebuie să postim?
Apostolul: Oamenii prin care lucrează Dumnezeu
În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus din exil pe toţi episcopii surghiuniţi. Sfântul Chiril şi-a reluat scaunul, fiind martorul minunilor care s-au petrecut în timpul încercării rezidirii Templului din Ierusalim. Mărturiile vremii arată că un cutremur foarte puternic a dărâmat noile temelii ale templului. De asemenea, se spune că un foc din cer a ars toate uneltele folosite la zidire şi că pe hainele celor care lucrau la construcţie a apărut semnul Sfintei Cruci. Domnia lui Iulian a fost scurtă, dar succesorul său, împăratul Valens (care avea simpatii ariene), nu s-a arătat nici el mai îndurător cu Sfântul Chiril şi l-a exilat din nou, din cauza tăriei cu care condamna ereziile. În anul 379, când împărat a devenit Teodosie cel Mare, Chiril şi-a primit cu cinste înapoi scaunul episcopal, păstorindu-şi credincioşii încă opt ani, până la sfârşitul vieţii. În perioada în care a fost episcop al Ierusalimului, Sfântul Chiril a ţinut în faţa poporului o serie de cateheze cu un impact deosebit asupra lumii creştine.
Rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, acestea reprezintă mărturii importante ale credinţei şi practicilor acelor timpuri. De asemenea, Sfântul Chiril a participat la Sinodul II Ecumenic (care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381) alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei şi alţi mari Părinţi ai Bisericii. El a avut un rol deosebit de important în combaterea ereticilor pnevmatomahi (care negau deplina dumnezeire a Sfântului Duh) şi apolinarişti (care negau existenţa sufletului raţional în Ipostasul Mântuitorului Hristos), dar şi în formularea dogmei trinitare. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credinţă (Crezul) numit până astăzi niceo-constantinopolitan, după localităţile care au găzduit primele două sinoade ecumenice. Sfântul Chiril explică amănunţit acest Simbol în catehezele sale.
Sfântul Mucenic Trofim
A fost soldat în armata împăratului Maximian (285-305) din Nicomidia (Asia Mică) şi a participat la prigonirea creştinilor din porunca împăratului. El a fost chemat la dreapta-credinţă printr-o minune dumnezeiască. În timp ce îi urmărea pe creştini, el a auzit un glas din cer care l-a îndemnat să se alăture creştinilor. Pentru că a căzut cu faţa la pământ şi s-a pocăit, acelaşi glas i-a spus să se ridice căci pentru pocăinţa lui i-au fost iertate păcatele. În urma acestei minuni dumnezeieşti, Trofim a eliberat mulţi creştini, fapt pentru care a fost prins de conducătorul oraşului şi supus supliciilor. În cele din urmă, Trofim a primit moarte mucenicească.
**************************************************************
Calendarul zilei
Vineri, 18 Martie 2011
De ce trebuie să postim?
pr. Dumitru Păduraru
E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
"Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui?
Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea." (Matei 21, 23-27)
***
Cel credincios în multe rânduri este pus în situaţia de a răspunde la următoarea întrebare: de ce trebuie să postim? Deoarece suntem urmaşi ai Domnului Iisus Hristos, este necesar să căutăm răspunsul în cuvintele Sale, adică în sfintele Evanghelii. Să postim, ne-a cerut Domnul Hristos. În pericopa evanghelică de astăzi vedem că porunca aceasta a fost dată chiar de El, Fiul lui Dumnezeu. Ştim tot din cuvintele Mântuitorului că demonii nu ies decât cu post şi rugăciune. În post ne regăsim energiile spirituale de care avem nevoie să putem lupta cu scăderile, neîmplinirile şi păcatele vieţii de zi cu zi. Un creştin primeşte în dar această putere de la Domnul Hristos. Ca orice dar, trebuie să te faci vrednic să-l poţi primi. Avem obiceiul să spunem copiilor că vor primi un anumit "dar" doar dacă vor fi cuminţi. În linii mari, aşa se întâmplă şi cu noi. Faptele bune pe care le săvârşim ne aduc un spor duhovnicesc, un "dar divin". Darurile din partea lui Dumnezeu le primim doar dacă participăm la Sfânta Liturghie, dacă înmulţim rugăciunea, dacă ne spovedim, dacă ne împărtăşim, dacă ne împăcăm cu fraţii noştri. Suntem în Postul Mare, în perioada când sufletul are mai multă nevoie de linişte şi curăţie. Ne putem înălţa prin fapte bune sau ne putem împotmoli în lucruri mărunte şi lipsite de consistenţă duhovnicească. Postul este darul pe care Domnul Hristos l-a lăsat celor ce doresc mântuirea sufletului.
**************************************************************
Calendarul zilei
Vineri, 18 Martie 2011
Apostolul: Oamenii prin care lucrează Dumnezeu
Ciprian Olinici
E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
"Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba - în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi, primiţi-l, asemenea şi Isus, cel ce se numeşte Iustus, care sunt din tăierea împrejur; numai aceştia au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost cei ce mi-au adus mângâiere. Vă îmbrăţişează Epafras, care este dintre voi, rob al lui Iisus Hristos, pururea luptând pentru voi în rugăciunile sale, ca să staţi desăvârşiţi şi plini de tot ce este voinţa lui Dumnezeu. Căci martor îi sunt că are multă râvnă pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi din Ierapole. Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit, şi Dima. Îmbrăţişaţi pe fraţii din Laodiceea şi pe Nimfas şi pe Biserica din casa lui. Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi. Şi spuneţi lui Arhip: Vezi de slujba pe care ai primit-o întru Domnul, ca să o îndeplineşti. Salutarea cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul fie cu voi! Amin!" (Coloseni 4, 10-18)
***
Apostolul doreşte ca ucenicii să ştie unii de alţii, să fie preocupaţi nu numai de viaţa lor, ci şi de necazurile sau bucuriile semenilor lor. De multe ori, refuzăm să ştim despre alţii sau admitem doar o cunoaştere de suprafaţă, care atinge chiar "bârfa". Apostolul ne învaţă că trebuie să ştim unii de alţii, chiar dacă câteodată suntem la distanţe geografice apreciabile. Scrisoarea aceasta a fost trimisă în jurul anului 63 d.Hr. Era atunci cel mai modern şi mai rapid mijloc de comunicare. Astăzi, comunicarea nu mai înseamnă nici timp şi nici un foarte mare efort. Cu toate acestea, legăturile sunt din ce în ce mai fragile, comunicăm din complezenţă sau din nevoie. Refuzăm ca sfera noastră de preocupări să-l includă şi pe aproapele nostru, argumentându-ne decizia prin acel: "le am şi eu pe ale mele". Metoda Sfântului Pavel este ca "ale mele" să le spun celui de lângă mine, iar el să mi le spună pe "ale lui". Însă privim cu scepticism această soluţie. O considerăm un transfer de lamentări. Rămâne doar un discurs cu vecinul dacă nu vedem şi a treia persoană care ne uneşte, anume Hristos Domnul. Nu întâmplător Mântuitorul a spus că este acolo unde sunt "doi sau trei" adunaţi în numele Lui. Dumnezeu se bucură când oamenii comunică între ei, şi atunci trimite ajutorul Său. Nici o întâlnire din viaţă nu este produsul hazardului. Sfatul Apostolului este să căutăm oamenii prin care Dumnezeu lucrează în viaţa noastră.
Documentar
Vineri, 18 Martie 2011
„După ce aţi fost înscrişi, aţi ajuns fiii şi fiicele unei singure mame“ :
Învăţăturile pentru catehumeni ale Sfântului Chiril
Alexandru Briciu
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Catehezele Sfântului Ierarh Chiril al Ierusalimului, pomenit astăzi în Biserica noastră, ne oferă un tablou al administrării Sfintei Taine a Botezului în Ţara Sfântă în secolul al IV-lea. Dintre cele cinci cateheze mistagogice, primele două sunt despre Botez, cea de-a treia despre Mirungere, iar ultimele două explică Liturghia euharistică din Noaptea Învierii.
Măreşte
Cuvintele Sfântului Chiril adresate din înaltul amvonului bisericii din Ierusalim cheamă pe cei ce doreau să înceapă pregătirea pentru a deveni creştini, arătându-le darurile la care sunt chemaţi: "Acum suflă asupra voastră, care aveţi să fiţi luminaţi, mireasma fericirii! Acum adunaţi florile cele duhovniceşti ca să împletiţi cununile cereşti!". Cei ce doreau să devină creştini se înscriau pe listele catehumenilor şi treceau printr-o perioadă de învăţătură şi examene ce se putea întinde până la trei ani: "Deocamdată numele vostru vi s-a înscris şi aţi fost chemaţi la oaste. Purtaţi în mâini făclii pentru alaiul de nuntă şi doriţi să aveţi vieţuire cerească! Bună este intenţia voastră! Iar ei îi urmează nădejdea".
"Disciplina arcana"
Din catehezele Sfântului Chiril, practica Bisericii numită de cercetători "disciplina arcana": "Când se rosteşte cateheza şi un catehumen te întreabă ce-au spus învăţătorii, nu spune nimic celui de afară! Căci taină îţi predăm şi nădejdea veacului ce va să fie". Prin aceasta înţelegem că iniţierea în tainele creştinismului se făcea progresiv, şi fiecare trebuia să parcurgă aceste etape pentru a le putea înţelege. Aceleaşi îndemnuri vin şi pentru cei ce transmiteau prin manuscris aceste cateheze: "Dă spre citire aceste cateheze pentru cei care au să se lumineze, numai celor care se apropie de botez şi celor credincioşi care s-au botezat. În nici un caz nu le da nici catehumenilor şi nici altora care nu sunt creştini, căci vei da socoteală Domnului. Dacă le transcrii, transcrie-le ca şi cum Dumnezeu ar fi de faţă".
Ultima fază a catehumenatului
Cele cinci cateheze mistagogice către cei de curând luminaţi, ale Sfântului Chiril al Ierusalimului, sunt cele care ne poartă, ca un arc peste ani, prin baptisteriile de secol IV. În al treilea an de catehumenat, la începutul Postului Mare avea loc examenul de admitere la Botez. Cel care trecea acest examen devenea "fotizomen", adică "adus spre luminare", ultima fază a catehumenatului. Ne putem alătura fotizomenilor din Palestina acelor vremuri pentru a asculta cuvântul ierarhului: "Mare lucru este botezul care vă stă înainte! Preţ de răscumpărare pentru cei robiţi, iertare păcatelor, moarte păcatului, renaştere sufletului, haină luminată, pecete sfântă care nu se poate strica, car către cer, desfătare a paradisului, pricinuitor al Împărăţiei, harismă a înfierii".
După primele cinci săptămâni ale Postului Mare, candidatul primea Simbolul de credinţă, pe care îl rostea în sâmbăta Floriilor. Crezul de la Ierusalim din secolul al IV-lea era un simbol baptismal şi poate fi reprodus din catehezele Sfântului Chiril.
Botezul din noaptea Învierii
Timpul săvârşirii Botezului era Sâmbăta Mare, în noaptea Învierii. Sâmbătă seara, în Anastasis, se săvârşea Privegherea, în timpul căreia erau aprinse mulţime de lumânări de la candela care arde neîncetat la Sfântul Mormânt. Botezul propriu-zis al fotizomenilor avea loc în Martyrium, în timpul citirii celor 12 Paremii vechi-testamentare.
Ritualul baptismal începea în pridvorul baptisteriului, în cadrul complexului arhitectonic de la Sfântul Mormânt, în partea de sud-vest a curţii interioare care despărţea Basilica de Anastasis. Baptisteriul era alcătuit dintr-un hol şi bazinul propriu-zis: "Aţi fost aşezaţi cu faţa la apus şi aţi ascultat lepădările; apoi vi s-a poruncit să întindeţi mâna şi v-aţi lepădat de Satana, ca şi cum era de faţă". Formulele lepădărilor pot fi reproduse din aceste cateheze şi s-au păstrat în rânduiala baptismală până în zilele noastre: "Mă lepăd de tine, Satano!", "Şi de toate lucrurile tale", "Şi de toată trufia", "Şi de toată slujirea ta".
Prin lepădarea de cel rău, omul se putea întoarce cu faţa către răsărit, simbol al întoarcerii sale către Dumnezeu: "După ce te-ai lepădat de Satana şi după ce ai rupt cu totul orice legătură cu el şi vechile învoieli cu iadul, ţi se deschide raiul lui Dumnezeu, pe care l-a sădit Dumnezeu spre răsărit, din care a fost izgonit strămoşul nostru din pricina călcării poruncii. Acest lucru ai închipuit tu când te-ai întors cu faţa de la apus spre răsărit, care este ţinutul luminii".
Îndreptat către răsărit, candidatul rostea o scurtă mărturisire de credinţă: "Atunci ţi s-a poruncit să spui: Cred în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh şi în botezul pocăinţei. Despre acestea ţi-am vorbit pe larg, cum a dat harul lui Dumnezeu, în catehezele de mai înainte".
Toate acestea se petreceau în pridvor, după care se intra în baptisteriu, numit de Sfântul Chiril "Sfânta Sfintelor": "Îndată ce-aţi intrat, v-aţi dezbrăcat de haine. Aceasta înseamnă că "v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu toate faptele lui" şColoseni 3, 9ţ". Ritualul de administrare a Sfintei Taine a Botezului în Biserica Palestinei din secolul al IV-lea includea şi o ungere prebaptismală: "Apoi, aşa dezbrăcaţi, aţi fost unşi cu untdelemn sfinţit din creştetul capului până la picioare. Astfel aţi ajuns părtaşi măslinului celui bun, ai lui Iisus Hristos".
Întreită cufundare, în numele Sfintei Treimi
Botezarea propriu-zisă se săvârşea în baptisteriu, prin întreită cufundare, în numele Sfintei Treimi, în urma mărturisirii credinţei: "După aceasta aţi fost duşi la sfânta colimvitră a dumnezeiescului botez, după cum şi Hristos a fost dus de pe cruce la mormântul care era alături. Fiecare din voi a fost întrebat de crede în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aţi mărturisit mântuitoarea mărturisire şi v-aţi cufundat de trei ori în apă şi v-aţi scos afară din apă tot de trei ori". Abia din secolul al IV-lea cele trei afundări în apă au fost interpretate ca simbol al celor trei zile petrecute de Hristos în Mormânt, iar Sfântul Chiril este unul dintre martorii cei mai importanţi: "În chip simbolic aţi arătat prin asta îngroparea cea de trei zile a lui Hristos. Căci după cum Mântuitorul nostru a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele pământului, tot aşa şi voi, prin întâia scoatere din apă, aţi arătat prima zi a lui Hristos în inima pământului, iar prin cufundarea în apă aţi indicat noaptea. După cum cel care e în noapte nu vede deloc, iar cel care e în zi este în lumină, tot astfel în timpul cufundării în apă eraţi ca în noapte şi nu vedeaţi nimic; în timpul scoaterii din apă, însă, aţi ajuns din nou ca în zi. În aceeaşi clipă aţi şi murit, dar v-aţi şi născut; iar acea mântuitoare apă v-a fost şi mormânt, şi mamă".
Ritualul continua cu ungerea postbaptismală cu mir, la frunte şi la celelalte simţuri. Cei botezaţi şi îmbrăcaţi în Hristos erau numiţi "unşi", însuşi numele de Hristos însemnând aceasta: "Odată ce-aţi ajuns părtaşi ai lui Hristos, negreşit sunteţi numiţi unşi. Despre voi spune Dumnezeu: "Nu vă atingeţi de unşii Mei" [Psalmul 104, 15]".
Liturghie euharistică, prima cuminecare
Urma deplasarea celor nou-botezaţi împreună cu episcopul din curtea interioară până în Anastasis, locul unde Mântuitorul a înviat. În procesiune, se mergea către Martyrium, acolo unde ceilalţi credincioşi aşteptau priveghind sosirea neofiţilor, cei mai noi membri ai comunităţii, pentru a participa împreună la Liturghia Euharistică din Noaptea Învierii. La această slujbă, nou-botezaţii rosteau pentru prima dată rugăciunea "Tatăl nostru", în comuniune, arătând că doar după baia naşterii celei de-a doua ne putem adresa lui Dumnezeu ca unui Tată.
Iniţierea creştină la Ierusalim în secolul al IV-lea nu se încheia cu Botezul. În zilele de după Sfintele Paşti, după Sfânta Liturghie din Martyrium, credincioşii mergeau în Anastasis pentru a li se explica semnificaţia ritualului pe care l-au trăit personal în noaptea de Înviere. Aşadar, în Săptămâna Luminată a avut loc rostirea celor cinci cateheze mistagogice de către Sfântul Chiril al Ierusalimului: "Pentru că trebuie să vă întindem masa învăţăturilor mai desăvârşite, haide să vă învăţăm bine pe acestea, ca să vă puteţi da seama de cele ce s-au făcut cu voi în acea seară a Botezului".
**************************************************************
Calendarul zilei
Vineri, 18 Martie 2011
Sinaxarul: Un patriarh şi un soldat martir
pr. Ciprian Apetrei
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi pe Sfântul Chiril, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Mucenic Trofim, Sfântul Mucenic Evcarpion, Sfinţii 10.000 de Mucenici şi pe Sfânta Mironosiţă Maria, sora lui Lazăr.
Măreşte
Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315. A intrat de tânăr în monahism şi s-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani, episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoţiei. Nu peste mult timp (în 348), a primit cinstea de a fi ales patriarh al Ierusalimului, iar în această calitate a rostit catehezele care i-au adus celebritatea. A urmat o perioadă mai sumbră în viaţa acestui sfânt, din cauza conflictului pe care l-a avut cu Acachie, mitropolitul Cezareei. Acesta fusese declarat eretic arian de un sinod care s-a ţinut la Sardica, iar Sfântul Chiril, apărător al dreptei-credinţe, nu dorea să i se supună. Datorită relaţiilor pe care Acachie le avea cu împăratul Constanţiu, a reuşit să obţină exilul Sfântului Chiril, sub pretextul că a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete. Îndepărtat, Chiril a mers la Silvan, episcopul Antiohiei.
Din aceeaşi ediţie:
De ce trebuie să postim?
Apostolul: Oamenii prin care lucrează Dumnezeu
În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus din exil pe toţi episcopii surghiuniţi. Sfântul Chiril şi-a reluat scaunul, fiind martorul minunilor care s-au petrecut în timpul încercării rezidirii Templului din Ierusalim. Mărturiile vremii arată că un cutremur foarte puternic a dărâmat noile temelii ale templului. De asemenea, se spune că un foc din cer a ars toate uneltele folosite la zidire şi că pe hainele celor care lucrau la construcţie a apărut semnul Sfintei Cruci. Domnia lui Iulian a fost scurtă, dar succesorul său, împăratul Valens (care avea simpatii ariene), nu s-a arătat nici el mai îndurător cu Sfântul Chiril şi l-a exilat din nou, din cauza tăriei cu care condamna ereziile. În anul 379, când împărat a devenit Teodosie cel Mare, Chiril şi-a primit cu cinste înapoi scaunul episcopal, păstorindu-şi credincioşii încă opt ani, până la sfârşitul vieţii. În perioada în care a fost episcop al Ierusalimului, Sfântul Chiril a ţinut în faţa poporului o serie de cateheze cu un impact deosebit asupra lumii creştine.
Rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, acestea reprezintă mărturii importante ale credinţei şi practicilor acelor timpuri. De asemenea, Sfântul Chiril a participat la Sinodul II Ecumenic (care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381) alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei şi alţi mari Părinţi ai Bisericii. El a avut un rol deosebit de important în combaterea ereticilor pnevmatomahi (care negau deplina dumnezeire a Sfântului Duh) şi apolinarişti (care negau existenţa sufletului raţional în Ipostasul Mântuitorului Hristos), dar şi în formularea dogmei trinitare. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credinţă (Crezul) numit până astăzi niceo-constantinopolitan, după localităţile care au găzduit primele două sinoade ecumenice. Sfântul Chiril explică amănunţit acest Simbol în catehezele sale.
Sfântul Mucenic Trofim
A fost soldat în armata împăratului Maximian (285-305) din Nicomidia (Asia Mică) şi a participat la prigonirea creştinilor din porunca împăratului. El a fost chemat la dreapta-credinţă printr-o minune dumnezeiască. În timp ce îi urmărea pe creştini, el a auzit un glas din cer care l-a îndemnat să se alăture creştinilor. Pentru că a căzut cu faţa la pământ şi s-a pocăit, acelaşi glas i-a spus să se ridice căci pentru pocăinţa lui i-au fost iertate păcatele. În urma acestei minuni dumnezeieşti, Trofim a eliberat mulţi creştini, fapt pentru care a fost prins de conducătorul oraşului şi supus supliciilor. În cele din urmă, Trofim a primit moarte mucenicească.
**************************************************************
Calendarul zilei
Vineri, 18 Martie 2011
De ce trebuie să postim?
pr. Dumitru Păduraru
E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
"Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui?
Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea." (Matei 21, 23-27)
***
Cel credincios în multe rânduri este pus în situaţia de a răspunde la următoarea întrebare: de ce trebuie să postim? Deoarece suntem urmaşi ai Domnului Iisus Hristos, este necesar să căutăm răspunsul în cuvintele Sale, adică în sfintele Evanghelii. Să postim, ne-a cerut Domnul Hristos. În pericopa evanghelică de astăzi vedem că porunca aceasta a fost dată chiar de El, Fiul lui Dumnezeu. Ştim tot din cuvintele Mântuitorului că demonii nu ies decât cu post şi rugăciune. În post ne regăsim energiile spirituale de care avem nevoie să putem lupta cu scăderile, neîmplinirile şi păcatele vieţii de zi cu zi. Un creştin primeşte în dar această putere de la Domnul Hristos. Ca orice dar, trebuie să te faci vrednic să-l poţi primi. Avem obiceiul să spunem copiilor că vor primi un anumit "dar" doar dacă vor fi cuminţi. În linii mari, aşa se întâmplă şi cu noi. Faptele bune pe care le săvârşim ne aduc un spor duhovnicesc, un "dar divin". Darurile din partea lui Dumnezeu le primim doar dacă participăm la Sfânta Liturghie, dacă înmulţim rugăciunea, dacă ne spovedim, dacă ne împărtăşim, dacă ne împăcăm cu fraţii noştri. Suntem în Postul Mare, în perioada când sufletul are mai multă nevoie de linişte şi curăţie. Ne putem înălţa prin fapte bune sau ne putem împotmoli în lucruri mărunte şi lipsite de consistenţă duhovnicească. Postul este darul pe care Domnul Hristos l-a lăsat celor ce doresc mântuirea sufletului.
**************************************************************
Calendarul zilei
Vineri, 18 Martie 2011
Apostolul: Oamenii prin care lucrează Dumnezeu
Ciprian Olinici
E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
"Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine, şi Marcu, vărul lui Barnaba - în privinţa căruia aţi primit porunci; de va veni la voi, primiţi-l, asemenea şi Isus, cel ce se numeşte Iustus, care sunt din tăierea împrejur; numai aceştia au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au fost cei ce mi-au adus mângâiere. Vă îmbrăţişează Epafras, care este dintre voi, rob al lui Iisus Hristos, pururea luptând pentru voi în rugăciunile sale, ca să staţi desăvârşiţi şi plini de tot ce este voinţa lui Dumnezeu. Căci martor îi sunt că are multă râvnă pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi din Ierapole. Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit, şi Dima. Îmbrăţişaţi pe fraţii din Laodiceea şi pe Nimfas şi pe Biserica din casa lui. Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi. Şi spuneţi lui Arhip: Vezi de slujba pe care ai primit-o întru Domnul, ca să o îndeplineşti. Salutarea cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul fie cu voi! Amin!" (Coloseni 4, 10-18)
***
Apostolul doreşte ca ucenicii să ştie unii de alţii, să fie preocupaţi nu numai de viaţa lor, ci şi de necazurile sau bucuriile semenilor lor. De multe ori, refuzăm să ştim despre alţii sau admitem doar o cunoaştere de suprafaţă, care atinge chiar "bârfa". Apostolul ne învaţă că trebuie să ştim unii de alţii, chiar dacă câteodată suntem la distanţe geografice apreciabile. Scrisoarea aceasta a fost trimisă în jurul anului 63 d.Hr. Era atunci cel mai modern şi mai rapid mijloc de comunicare. Astăzi, comunicarea nu mai înseamnă nici timp şi nici un foarte mare efort. Cu toate acestea, legăturile sunt din ce în ce mai fragile, comunicăm din complezenţă sau din nevoie. Refuzăm ca sfera noastră de preocupări să-l includă şi pe aproapele nostru, argumentându-ne decizia prin acel: "le am şi eu pe ale mele". Metoda Sfântului Pavel este ca "ale mele" să le spun celui de lângă mine, iar el să mi le spună pe "ale lui". Însă privim cu scepticism această soluţie. O considerăm un transfer de lamentări. Rămâne doar un discurs cu vecinul dacă nu vedem şi a treia persoană care ne uneşte, anume Hristos Domnul. Nu întâmplător Mântuitorul a spus că este acolo unde sunt "doi sau trei" adunaţi în numele Lui. Dumnezeu se bucură când oamenii comunică între ei, şi atunci trimite ajutorul Său. Nici o întâlnire din viaţă nu este produsul hazardului. Sfatul Apostolului este să căutăm oamenii prin care Dumnezeu lucrează în viaţa noastră.
No comments:
Post a Comment