from: http://www.ziarullumina.ro/
Actualitate religioasă
Luni, 14 Martie 2011
Pelerinaj cu icoane pe străzile Capitalei :
Bucuria creştinilor ortodocşi de ziua lor
Live
Technorati
La Biserica Icoanei din Bucureşti a avut loc ieri, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, a IV-a ediţie a pelerinajului "Lumina Ortodoxiei: Icoana - fereastră spre Dumnezeu". Sărbătoarea biruinţei asupra iconoclasmului prăznuită în sectorul 2 al Capitalei a fost binecuvântată anul acesta de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Credincioşii prezenţi s-au închinat şi la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu, iar în finalul procesiunii, la intrarea în parc s-a citit rugăciunea pentru sfinţirea icoanelor.
Măreşte
MăreşteMăreşteMăreşteMăreşteMai multe fotografiiCântări duhovniceşti înălţate spre cer în bătăi de toacă, preoţi şi credincioşi cu icoane în mâini, cântând bucuria triumfului Ortodoxiei, mireasmă de tămâie binecuvântată şi cuvântări festive despre cinstirea icoanelor. Aşa s-a desfăşurat sărbătoarea Ortodoxiei în Capitală. Credincioşii s-au strâns, cu mic, cu mare, pentru a da mărturie despre credinţa ortodoxă şi pentru a-şi arăta evlavia faţă de sfintele icoane, care le împodobesc casele şi sufletele. Anul acesta, sărbătoarea Ortodoxiei şi a sfintelor icoane a început la Biserica Icoanei de sâmbătă, 12 martie, cu slujba Vecerniei, săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul. Cântările de la strană, rugăciunile preoţilor şi evlavia credincioşilor, toate s-au îndreptat către icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită de Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu, icoană care a dat numele bisericii şi, mai apoi, chiar şi al întregului cartier bucureştean. Pentru bucuria şi mângâierea credincioşilor, a fost adusă, de la Mănăstirea Ghighiu, şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, "Siriaca".
După ce s-a terminat slujba, credincioşii şi preoţii au ieşit în taina nopţii cu lumânări aprinse pentru a merge în tradiţionala procesiune, numită "Lumina Ortodoxiei". Doi tineri au luat pe braţe icoana Maicii Domnului "Siriaca", purtând-o cu evlavie în fruntea convoiului, urmaţi de alţi tineri care, într-o ordine desăvârşită, purtau cruci, ripide, steaguri şi sfinte icoane. Preoţii îmbrăcaţi în veşminte de sărbătoare, străjuiţi din ambele părţi, de militari îmbrăcaţi în uniforme de gală, cu făclii aprinse, au cântat imnele Ortodoxiei. Arhiereul venea în urma tuturor, înconjurat de mulţimea credincioşilor, cu feţele luminate de bucurie şi de lumina lumânărilor pe care le purtau în mâini cu delicateţe. La fiecare "răscruce de drumuri", alaiul se oprea pentru a înălţa ectenii şi rugăciuni, după care îşi relua pelerinajul pe străzile înguste ale cartierului. În Parcul Grădina Icoanei, toţi s-au oprit pentru cuvântul de învăţătură al ierarhului.
Din aceeaşi ediţie:
Intensificarea lucrării filantropice la Vălenii de Munte
Conferinţă despre avort la Constanţa
Vestigii creştine în Tesalonic
Proclamarea biruinţei asupra tuturor ereziilor
De pe un podium special amenajat, Preasfinţitul Episcop Varlaam Ploieşteanul a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţiile evenimentului sărbătorit în Duminica Ortodoxiei. "Comemorăm un eveniment care a avut loc cu multă vreme în urmă, în anul 843, când într-o zi de 11 martie, care în anul respectiv a căzut chiar în prima duminică a Postului Mare, a fost proclamată biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, prin Synodiconul sau documentul pe care l-au alcătuit Sfinţii Părinţi care au participat la Sinodul VII Ecumenic, ce a pus capăt celei de-a doua faze a luptei împotriva icoanelor", a spus Preasfinţia Sa.
La eveniment a fost prezent şi Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, care a subliniat importanţa organizării unor astfel de evenimente pentru promovarea valorilor creştine şi a propus un moment de reculegere pentru cei care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului devastator, din Japonia. La final, părintele Ioan Popescu, parohul Bisericii Icoanei, a mulţumit credincioşilor pentru participare şi domnului primar Neculai Onţanu pentru sprijinul pe care l-a acordat în organizarea anuală a acestei procesiuni. Liturghie arhierească
Ieri, Sfânta Liturghie de la Biserica Icoanei a fost săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriahal, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Varlaam a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale pericopei citite, arătând cum Apostolii au ajuns să-l cunoască pe Mântuitorul ca Fiul lui Dumnezeu şi în ce condiţii putem şi noi să facem mărturisirea Apostolului Natanael, consemnată în Evanghelie: "Rabi tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel".
"Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu ne trebuie o inimă curată, un suflet spălat de întinăciunea păcatelor şi a patimilor, o minte luminată şi transfigurată de prezenţa Duhului Sfânt prin rugăciune, eliberată de grijile lumii acesteia. Numai aşa, cu adevărat, putem percepe pe Iisus Fiul Mariei ca fiind Iisus Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, al Noului Israel, adică a celor care cred în El şi mărturisesc că El este "Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut". Înţelegem din Evanghelia de astăzi că nu întotdeauna raţiunea ne ajută în mod suficient să înţelegem această taină a întrupării Măntuitorului Iisus Hristos, care este piatra de temelie a credinţei noastre", a spus PS Varlaam.
Preasfinţia Sa a subliniat că în această duminică ne întrebăm ce este Ortodoxia, iar traducând cuvântul din limba greacă, aflăm că este credinţa cea dreaptă fundamentată pe acest adevăr pe care, înainte de a-l mărturisi Petru în oraşul Cezareea, l-a mărturisit Sfântul Natanael în Evanghelia de astăzi: "Rabi tu eşti Hristos Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel". "Pe piatra acestei credinţe stă Biserica dreptmăritoare, adică Biserica ce ne învaţă drept cuvântul adevărului, Biserica Ortodoxă. De aceea şi Sfântul Apostol Pavel spune că cei care Îl recunosc pe Hristos ca Domn şi ca Fiul lui Dumnezeu, aceia se mântuiesc", a mai spus Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul.
Procesiune, sfinţirea icoanelor şi recital de cântări religioase
După Sfânta Liturghie, a avut loc procesiunea cu icoane, care a fost deschisă de Sfânta Cruce, urmată de toacă, steaguri, icoanele împărăteşti purtate pe baldachin, icoana făcătoare de minuni, vindecătoare de boli şi izgonitoare de duhuri rele a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, numită şi Maica Domnului Siriaca, urmate de alaiul condus de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul şi format dintr-un numeros sobor de preoţi din Protoieria II Capitală şi mii de credincioşi de la parohiile bucureştene, flancaţi de militari îmbrăcaţi în uniformă de gală. În timpul procesiunii, pelerinii au înconjurat Parcul Grădina Icoanei cântând Troparul Ortodoxiei sau cântările "Cu noi este Dumnezeu", "Doamne al puterilor" şi "Apărătoare Doamnă", pentru "a mărturisi Ortodoxia", după cu a spus Jana Niţu, care participă în fiecare an la procesiunea din Duminica Ortodoxiei. Înainte de intrarea în Parcul Grădina Icoanei, PS Varlaam a săvârşit slujba sfinţirii icoanelor. A urmat un recital de cântări religioase susţinut de Corala academică "Divina Armonie", dirijată de maestrul Marius Cristian Firca. După recital, PS Episcop-vicar Varlaam a evidenţiat că anul acesta primăvara a sosit în Duminica Ortodoxiei. "Este un lucru cert că în inima celor care păstrează dreapta credinţă, în sufletul celui în care doar Dumnezeu este odorul cel mai preţios şi umple spaţiul cel mai mult este o veşnică primăvară. Primăvara, căldura şi lumina din sufletele celor cu adevărat credincioşi este Iisus Hristos, Soarele dreptăţii, Care a venit ca lumea să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug", a spus Preasfinţia Sa.
Omul poate deveni icoană a Preasfintei Treimi
În continuare, Preasfinţia Sa a făcut o incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe şi a prezentat contextul istoric al luptelor duse împotriva icoanelor. "Pelerinajul pe care îl comemorăm astăzi nu este un pelerinaj de mulţumire sau de recunoştinţă pentru victoria asupra păgânilor sau pentru ajutorul dat de Dumnezeu în vreme de secetă, de potop sau altă calamitate naturală. Oamenii au ieşit în data de 11 martie 843 cu icoanele în braţe pentru a cinsti victoria împotriva celor care au vrut, vreme de 120 de ani, să distrugă icoanele", a arătat PS Varlaam. Icoanele sunt vechi de când Biserica, iar Dumnezeu, Cel în Treime închinat, L-a creat pe om după chipul Său, de aceea Sfinţii Părinţi spun că omul credincios, cel care şi-a făcut mintea tron al Preasfintei Treimi şi inima aşternut picioarelor Sfintei Treimi, este o icoană a Preasfintei Treimi. "Biserica dreptmăritoare a practicat cinstirea icoanelor dintotdeauna pentru că dumnezeirea cea de neatins, de negândit, de necuprins cu mintea S-a lăsat văzută în Hristos Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului. În persoana Fiului Său, Dumnezeu a coborât în vecinătatea noastră pentru a vindeca bolile noastre, pentru a aduce lumină şi bucurie, dar mai ales pentru a ne aduce iertare de păcate prin moartea Sa, plătind preţul păcatului lui Adam, pedepsit cu moartea, iar prin Învierea Sa făcându-Se începătură a tuturor celor care vor crede în dumnezeirea lui şi vor mărturisi Învierea lui din morţi. De aceea, duminica aceasta, când comemorăm pelerinajul din 843 de la Constantinopol, cinstim în chip deosebit icoanele, le purtăm pe străzi, le sfinţim şi ne rugăm lui Dumnezeu ca ele să fie pentru noi ferestre către Dumnezeu. Privind la chipurile sfinţilor, să ne gândim la virtuţile lor, să ne gândim la Împărăţia la care ei au fost chemaţi, să nădăjduim că vom moşteni şi noi viaţa cea veşnică în Împărăţia unde luminează nu soarele acesta trecător, ci Iisus Hristos, Soarele dreptăţii", a subliniat Preasfinţia Sa.
(Ioan Buşagă, Gheorghe Cristian Popa, Marius Nedelcu)
**************************************************************
Documentar
Luni, 14 Martie 2011
Rădăcinile adevăratului umanism european :
Cuviosul Benedict, reformatorul vieţii monahale din Apus
Ioan Buşagă
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Astăzi este prăznuit Cuviosul Benedict de Nursia, cel care a reorganizat monahismul apusean cenobitic şi a compus reguli monahale, inspirat de scrierile părinţilor eremiţi răsăriteni Sfântul Vasile cel Mare, Fericitul Augustin şi Sfântul Ioan Casian. După moartea sa, ordinul benedictin a contribuit mult la dezvoltarea culturală şi economică a Europei din timpul Evului Mediu timpuriu.
MăreşteElanul ascetic i-a făcut ca, încă din primele veacuri, unii creştini să iasă din comunitate pentru a vieţui în singurătate şi în locuri deşertice. Aşa au fost anahoreţii, iar mai târziu eremiţii, dintre care cei mai importanţi au fost Sfântul Pavel Tebanul, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Pahomie. Această formă de trăire a creştinismului, numită monahism, s-a răspândit repede, mai ales în Siria şi în Palestina. Treptat, viaţa eremitică a evoluat spre o vieţuire alături de ucenici, adică spre viaţa cenobitică. Un rol deosebit în consolidarea şi propagarea cenobitismului l-a avut Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Şi în Occident, în primele veacuri creştine au existat anahoreţi, dar cu timpul, datorită condiţiilor climatice şi a firii pragmatice a occidentalilor, a fost preferată forma cenobitică, cu preocupare culturală şi activităţi sociale, filantropice. În Occident, cel care a reformat şi reorganizat viaţa monastică a fost Sfântul Benedict de Nursia, numit şi părintele cenobitismului occidental.
"Primele reguli monahale au început să apară în prima jumătate a secolului al IV-lea, când Sfântul Pahomie (292-346) a fondat primul nucleu de viaţă monahală în pustiul Egiptului. Un pic mai târziu, i-au urmat exemplul Sfântul Vasile cel Mare (329-379), Fericitul Augustin (354-430) şi Sfântul Benedict de Nursia (480-547). Sfântul Pahomie, retras în pustiu mai întâi pentru a trăi singur viaţa monahală, s-a văzut repede înconjurat de discipoli care i-au cerut să trăiască în comunitate. Acesta a redactat pentru ei un fel de reguli practice, inspirate din învăţăturile biblice, menite să contribuie la buna convieţuire între monahi. Sfântul Vasile şi Sfântul Benedict s-au inspirat în regulile lor din Evanghelii astfel încât, pentru monahi, regula devine o a doua Evanghelie. Regula Sfântului Benedict constă în invitaţia pe care acesta o face monahilor de a traduce şi încarna în viaţa lor cotidiană spiritul care a animat existenţa terestră a Mântuitorului. Fericitul Augustin dictează o regulă de viaţă monahală în care combină învăţături concrete şi consideraţii spirituale menite să stârnească în sufletele monahilor dorinţa după idealul evanghelic în urmarea lui Hristos sărac, ascultător şi feciorelnic", explică părintele Lucian Dîncă, superiorul Comunităţii augustinilor asumpţionişti "Sfinţii Petru şi Pavel" din Bucureşti.
Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Benedict
Regula Sfântului Benedict nu este o operă originală, iar pentru redactarea regulilor monahale, Sfântul Benedict nu a ezitat să se inspire din bogăţia vieţii monahale. "Pentru Sfântul Benedict, principala sursă de inspiraţie este "Regula Magistri", însă se inspiră, aducând unele modificări, şi din regulile Fericitului Augustin, ale Sfinţilor Ioan Casian şi Vasile cel Mare, pe care-l citează spre finalul Regulii, unde enumeră "instrucţiunile părinţilor, instituţiile lor, vieţile lor, precum şi Regula Fericitului nostru Părinte, Vasile" (nr. 73), pentru trăirea cum se cuvine a vieţii monahale. Sfântul Benedict, ca şi Sfântul Vasile, a adoptat procedeul literar întrebare/răspuns: discipolul întreabă, iar învăţătorul răspunde, uneori foarte detaliat. Un studiu atent al celor două feluri de reguli monahale ne conduce să observăm mai multe convergenţe între ele: mănăstirile trebuie stabilite în locuri retrase, iar monahii vor pune în fruntea lor pe cel mai experimentat în viaţa spirituală şi cu un discernământ spiritual recunoscut, căruia îi vor încredinţa destinele vieţii şi secretele inimii lor; admiterea în mănăstire nu se face decât prin consimţământul părinţilor sau tutorilor, iar candidaţii trebuie să aibă vârsta necesară înţelegerii unui asemenea angajament de viaţă; pentru cei intraţi în mănăstire dreptul la proprietate este proscris, monahii neavând dreptul să posede decât un veşmânt şi încălţările pe care le poartă şi care sunt necesare vieţii cotidiene, celelalte lucruri utile pentru viaţa de zi cu zi trebuie păstrate într-un depozit comun şi distribuite de abate în funcţie de necesităţile fiecăruia; iubirea reciprocă trebuie să fie caracteristica fundamentală a monahilor, evitând prieteniile particulare; întreaga viaţă este consacrată rugăciunii comunitare la ore fixe, dar şi particulare pentru întărirea legăturii spirituale cu Dumnezeu; de asemenea, fiecare monah trebuie să muncească pentru a-şi câştiga existenţa, ceea ce benedictinii rezumă într-o singură frază: "ora et labora, rugăciune şi muncă"; alimentaţia trebuie să fie sobră, echilibrată şi să răspundă necesităţilor fizice ale trupului, vinul poate fi băut doar dacă este necesar, tăcerea este regula de aur a monahilor, fiindcă Dumnezeu vorbeşte sufletului doar când omul ştie să facă tăcere în interiorul lui; celor care manifestă aptitudini nonconforme statutului de viaţă monahală, după ce au fost avertizaţi, li se va cere să părăsească mănăstirea.
Sfântul Vasile şi Sfântul Benedict prevăd măsuri disciplinare pentru monahii care încalcă regulile la care s-au angajat prin voturi: cel orgolios va fi supus exerciţiilor umilinţei, tăcerea va fi impusă gălăgioşilor, privegheri şi rugăciuni somnoroşilor; postul, gurmanzilor; lucrul, leneşilor; chiar şi abatele poate fi pedepsit de către cel mai în vârstă monah dacă acesta a încălcat atribuţiile ce-i revin prin funcţia ocupată. Modelul vieţii monahale, după cei doi mari învăţători spirituali, este familia, al cărui "tată ocrotitor" este abatele, iar monahii sunt fraţi", a precizat părintele Lucian Dîncă.
Specificul regulii monahale benedictine ora et labora
Regula, arată părintele Lucian Dîncă, este făcută şi propusă monahilor pentru viaţă, după cum indică însăşi titlul, regulă de viaţă. Ea este un mijloc pentru a regla şi a orândui viaţa, care este primordială. "O regulă monahală este valabilă doar în măsura în care permite promovarea vieţii. Viaţa este cea care modifică regula, fără a-i altera spiritul care face referinţă la experienţa spirituală fondatoare. În cazul Sfântului Benedict, regulile monahale încep prin invitaţia la a asculta: "Ascultă, fiule, poveţele învăţătorului, deschide-ţi urechea inimii", şi se termină prin convingerea că fiecare monah este capabil să trăiască idealul evanghelic tradus în regulă: "Cu ajutorul lui Dumnezeu, vei ajunge pe culmile cele mai înalte ale învăţăturilor şi virtuţilor". De la ascultarea învăţăturilor până la împlinirea lor în viaţa cotidiană, monahii de inspiraţie benedictină insistă asupra frazei care rezumă regulile Sfântului Benedict şi care devenise mottoul vieţii benedictine: "ora et labora". Această formulă nu se găseşte explicit în aceşti termeni ai Regulii Sfântului Benedict, în schimb ea este ecoul tuturor prescripţiilor de viaţă monahală propuse spiritualităţii benedictine prin alternanţa armonioasă între rugăciune şi lucru: "Lenea este duşmanul sufletului, de aceea la anumite ore din zi, monahii trebuie să se dedice lucrului manual şi în alte ore la lectio divina". Lucrul manual mai are şi scopul de a permite comunităţii monahale subzistenţa: "Sunt cu adevărat monahi cei care trăiesc din lucrul mâinilor lor, precum părinţii noştri şi apostolii" (cap. 48). Monahismul, încă de la începuturi, a descoperit valoarea spirituală a lucrului, de aceea, monahii trăiesc din propria lor muncă şi, de asemenea, pot practica şi faptele de caritate. Totuşi, rugăciunea se păstrează pe primul loc: "La primul semnal pentru oficiul liturgic, fiecare să părăsească lucrul". Sfântul Benedict în regulile monahale (nr. 48) a stabilit programul zilei monahului într-o măsură echilibrată: opt ore de rugăciune, opt ore de lucru, opt ore de odihnă. În regula benedictină accentul este pus pe echilibrul psihologic, fiziologic şi spiritual al monahului, în scopul trăirii unei vieţi armonioase şi echilibrate în urmarea lui Hristos, unicul Învăţător al sufletelor monahilor", mai arată părintele Lucian.
Influenţa regulilor Sfântului Benedict în Apus
Eremit la Subiaco, Sfântul Benedict a atras numeroşi călugări cărora le-a devenit părinte duhovnicesc. Devenind abate al mănăstirii, din cauza autorităţii pe care o manifesta, a provocat furia monahilor care l-au otrăvit. Printr-o minune, a reuşit să scape nevătămat şi s-a refugiat în pustiul de la Subiaco, unde a fondat mai multe mănăstiri, printre care şi celebra mănăstire de pe Muntele Cassin. Aici a trecut la Domnul la 21 martie, 547.
"Regula pe care a redactat-o pentru mănăstirea lui s-a impus progresiv în întreaga Biserică occidentală datorită înţelegerii psihologiei umane, dar şi datorită Sfântului Grigore cel Mare care, spre anul 600, a scris celebra lucrare: "Viaţa Sfântului Benedict de Nursia", una dintre cele mai citite cărţi în lumea monahală occidentală, aşa cum pentru călugării răsăriteni a fost "Viaţa Sfântului Anton cel Mare" scrisă de Sfântul Atanasie al Alexandriei. Devenit papă, Sfântul Grigore s-a dovedit un excelent promotor al vieţii monahale benedictine. La sfârşitul secolului al VII-lea, Regula Sfântului Benedict s-a extins pe aproape întreg teritoriul francilor, depăşind în lumea celtică regula Sfântului Colomban. Monahismul benedictin s-a răspândit cu rapiditate, atingând apogeul în secolul X cu mănăstirea de la Cluny, Franţa, fondată în anul 910. În 1098, la Citeaux, Franţa, din dorinţa de a reveni la idealul de viaţă monahală inspirat de Sfântul Benedict, a luat naştere familia monahală a cistercienilor. De asemenea, timpul şi istoria au contribuit la apariţia numeroaselor familii de inspiraţie benedictină animate de suflul inspirat de Sfântul Benedict primilor săi discipoli. Cele mai renumite familii monahale occidentale de inspiraţie benedictină sunt olivetanii, trapiştii, cistercienii reformaţi şi cistercienii strictei observanţe", a adăugat superiorul Comunităţii asumpţioniste "Sfinţii Petru şi Pavel" din Bucureşti.
Contribuţia benedictinilor la dezvoltarea economică şi culturală a Europei
Călugării benedictini au transformat întinse regiuni deşertice în terenuri cultivabile, au contribuit la construcţia străzilor, deoarece mănăstirile benedictine erau ridicate în locuri retrase, au contribuit la dezvoltarea economiei locului prin exploatarea resurselor naturale, au salvat numeroase comori literare ale antichităţii clasice sau ale Sfinţilor Părinţi, dar au avut un rol însemnat în educaţia copiilor şi în dezvoltarea economică şi culturală a Europei. "Până în secolul al XII-lea, idealul de viaţă benedictină se bucura de un succes enorm în întreaga Europă. Totuşi, începând cu secolul al XIII-lea, a avut loc o scădere galopantă a influenţei vieţii benedictine din cauza stabilităţii pe care regula o impunea monahilor. Noile necesităţi doctrinale, lupta împotriva ereziilor şi dorinţa Bisericii occidentale de a fi mai prezentă în inima societăţii au contribuit la revalorizarea Regulii monahale a Fericitului Augustin. Din ea se vor inspira fondatorii marilor ordine cerşetoare: franciscanii şi dominicanii, precum şi carmelitanii. Este evidentă existenţa unei evoluţii între regulile monahale din antichitatea creştină şi cele ce iau naştere în Evul Mediu, odată cu apariţia ordinelor cerşetorilor, iar, mai târziu, ale iezuiţilor, cu Ignaţiu de Loyola, lazariştilor, cu Vincenţiu de Paul, şi sulpicienilor, cu monsieur Oiler. Totuşi, fondul rămâne comun tuturor regulilor monahale: propunerea unei orientări spirituale oferite unui grup de persoane decis să trăiască unitatea intimă cu Dumnezeu departe de zgomotul lumii. Dacă situaţiile particulare sunt deseori evocate, dacă uneori găsim probleme concrete enumerate, este dovada că regulile monahale au fost redactate după mai multe încercări pentru a ajunge să fie fixate în scopul reglementării vieţii celor care aleg să trăiască conform intuiţiei spirituale fondatoare. Finalitatea oricărei reguli monahale este Noul Testament. Nu trebuie uitat faptul că viaţa monahală ia naştere în contextual secolului al IV-lea, după epoca persecuţiilor şi a martirilor, ca o posibilitate de a continua mărturia credinţei prin renunţarea la însăşi propria viaţă. Monahismul şi-a dat, încă de la început, reguli pentru trăirea idealului evanghelic pe urmele lui Hristos", a subliniat părintele Lucian Dîncă.
"Contemplându-l pe Dumnezeu, Sfântul Benedict a înţeles realitatea omului"
Sfântul Benedict a exercitat o influenţă fundamentală asupra culturii şi civilizaţiei europene. El a fost adeseori numit "patriarhul călugărilor din Occident", iar papa Paul al VI-lea l-a numit "patron al Europei". "Instrumentele politice, economice şi juridice sunt într-adevăr importante pentru crearea unei unităţi noi şi durabile, însă trebuie suscitată reînnoirea etică şi spirituală, care se extrage din rădăcinile creştine ale continentului. Europa nu se poate construi altfel. Operele Sfântului Benedict, în particular regulile monahale, sunt adevărate izvoare de spiritualitate care au transformat Europa de-a lungul secolelor. Fără rugăciune nu există o experienţă autentică de Dumnezeu. Spiritualitatea propusă de Sfântul Benedict nu este în afara realităţii vieţii cotidiene. În mijlocul dificultăţilor specifice timpului său, el trăia necontenit sub privirile lui Dumnezeu fără a pierde niciodată din vedere datoriile vieţii cotidiene şi omul cu necesităţile lui concrete. Contemplându-l pe Dumnezeu, Sfântul Benedict a înţeles realitatea omului şi misiunea lui. Regulile monahale sunt un fel de "laborator al vieţii" în care omul este invitat, înainte de toate, să-şi însuşească actul de a asculta. Cu acest îndemn încep Regulile Sfântului Benedict, iar apoi ascultarea se traduce în viaţa cotidiană prin fapte concrete: "Dumnezeu aşteaptă ca noi să-I răspundem în fiecare zi prin fapte concrete sfintelor sale învăţături" (nr. 35). Căutând adevăratul progres în viaţa umană şi spirituală, Europa are tot interesul de a redescoperi intuiţiile spirituale ale Sfântului Benedict pentru a învăţa să trăiască umanismul adevărat", a încheiat părintele Lucian Dîncă, superiorul Comunităţii augustinilor asumpţionişti din Bucureşti.
**************************************************************
Actualitate religioasă
Luni, 14 Martie 2011
„Prin icoane vedem sfinţii prezenţi în lumina şi slava Preasfintei Treimi“ :
Sărbătoarea icoanelorla Catedrala patriarhală
Gheorghe-Cristian Popa
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Biserica Ortodoxă a sărbătorit ieri,13 martie, Duminica Ortodoxiei. La Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Măreşte
MăreşteMăreşteMai multe fotografiiSărbătoarea tuturor creştinilor ortodocşi şi a iubitorilor de icoane a adunat duminică, la Catedrala patriarhală, credincioşi de toate vârstele veniţi în număr mare să participe la Sfânta Liturghie, săvârşită de Patriarhul României. În cadrul slujbei, s-au făcut rugăciuni speciale pentru credincioşii Bisericii Ortodoxe, "ca ei să sporească în dreapta credinţă, în dragostea către Dumnezeu şi în toate faptele bune".
"Biserica ortodoxă pictată este cerul pe pământ"
Din aceeaşi ediţie:
Intensificarea lucrării filantropice la Vălenii de Munte
Conferinţă despre avort la Constanţa
Vestigii creştine în Tesalonic
În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, Preafericirea Sa a explicat credincioşilor semnificaţiile Duminicii Ortodoxiei. "În Duminica Ortodoxiei, noi prăznuim biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor care au negat dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi dumnezeirea Duhului Sfânt, precum şi unirea celor două firi - firea dumnezeiască şi firea omenească - în Iisus Hristos fără amestecare, fără schimbare, în mod nedespărţit şi neîmpărţit. De asemenea, una din marile erezii care a tulburat Biserica a fost şi aceea a luptei împotriva icoanelor, numită iconoclasm. Lupta împotriva sfintelor icoane a durat timp îndelungat şi a făcut mulţi martiri; o mulţime de monahi au fost ucişi şi alţii au fost surghiuniţi, adică trimişi în exil, pentru că cinsteau icoanele. Sfintele icoane nu sunt doar o podoabă în Biserică, ci prin icoane şi prin toată pictura bisericească se mărturiseşte adevărul că Iisus Hristos din Nazaret nu este un simplu Om, ci este Dumnezeu cel veşnic, nevăzut şi necuprins, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Sfintele icoane sunt o vedere dincolo de vederea trupească, o vedere prin credinţă. Prin icoane vedem sfinţii prezenţi în lumina şi slava Preasfintei Treimi, în Împărăţia cerurilor. Ei, care au trăit pe pământ, acum trăiesc în ceruri, în jurul Preasfintei Treimi. De aceea, patriarhul Gherman al Constantinopolului a spus că biserica ortodoxă pictată este cerul pe pământ, iar noi ne rugăm ca pe noi, pământenii, să ne ridice duhovniceşte la cer", a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul României a mai arătat credincioşilor că Ortodoxia este mărturisirea lui Dumnezeu, Cel întreit în Persoane, ca iubire veşnică. "În Duminica Ortodoxiei, se mărturiseşte adevărul că Dumnezeu este Tatăl, Dumnezeu este Fiul şi Dumnezeu este Duhul Sfânt. Dreapta-credinţă este mărturisirea dumnezeirii tuturor persoanelor Sfintei Treimi. Dumnezeul nostru nu este o singurătate veşnică, ci este o comuniune de trei Persoane veşnice, distincte dar nedespărţite, egale, de aceeaşi fiinţă, putere şi slavă.
Aceasta este credinţa ortodoxă: mărturisirea Sfintei Treimi ca fiind Dumnezeu iubire veşnică; şi, în această iubire veşnică a Preasfintei Treimi, suntem chemaţi noi, oamenii, persoanele umane create după chipul lui Dumnezeu", a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
După cuvântul de învăţătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale, a citit credincioşilor Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei. La finalul slujbei, credincioşii au avut posibilitatea să contribuie benevol la susţinerea parohiilor sărace din ţară şi din străinătate şi a altor activităţi misionare ale Bisericii Ortodoxe Române, prin donaţiile pe care le-au făcut în cadrul colectei pentru Fondul Central Misionar.
21 de ani de rodnică arhierie pentru Patriarhul României
La sfârşitul Sfintei Liturghii, clerul şi credincioşii l-au felicitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru împlinirea a 21 de ani de arhierie. Părintele Patriarh Daniel a fost hirotonit episcop în Duminica Ortodoxiei, în data de 4 martie 1990, în Catedrala mitropolitană din Timişoara. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, în numele clerului şi al credincioşilor prezenţi, a urat Preafericirii Sale ani mulţi de slujire roditoare, sănătate, pace şi i-a dăruit o cruce de binecuvântare. "Darul cel bogat al Preasfântului Duh, revărsat peste Preafericirea Sa, când a fost hirotonit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a rodit bogat în toţi aceşti 21 de ani. În acest răstimp, Episcopul-vicar devenit Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi, mai apoi, Patriarh al României, s-a dovedit un strălucit teolog, un tradiţionalist dinamic, un ierarh vizionar", a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.
**************************************************************
Ediţia de Banat
Luni, 14 Martie 2011
Prima săptămână a Postului Mare :
Slujiri chiriarhale în Caransebeş
diac. Nicolae Codrea
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat în prima săptămână a Postului Mare la slujbele oficiate în Catedrala episcopală cu hramurile "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" şi "Învierea Domnului" din Caransebeş.
Măreşte
MăreşteMai multe fotografii
Astfel, PS Episcop Lucian a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari şi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul sau a Canonului cel Mare, precum şi privegherea de seară, cuprinzând slujba Miezonopticii, urmată de cea a Utreniei în primele patru zile ale săptămânii. Vineri după-amiază, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite a Sfântului Grigorie Dialogul, iar sâmbătă, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic "Katharsis", precum şi de către slujitorii Catedralei episcopale.
Din aceeaşi ediţie:
IPS Timotei i-a binecuvântat pe studenţi în paraclisul Facultăţii de Teologie din Arad
Frumuseţea şi folosul sfintelor slujbe din Postul Mare
Slujiri arhiereşti în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Pe urmele mitropolitului Visarion Puiu
La serviciile divine au participat elevi ai Seminarului Teologic "Ioan Popasu" din Caransebeş, studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din cadrul Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, secţia de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeş, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase.
Sfântul Andrei Criteanul sau Ierusalimiteanul a trăit în a doua jumătate a secolului al VII-lea şi în prima jumătate a secolului al VIII-lea. Potrivit tradiţiei bisericeşti, Canonul Sfântului Andrei Criteanul este inclus în slujba Pavecerniţei Mari şi se oficiază în prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi. Canonul cel Mare, cum mai este numit în tradiţia bisericească, are patru cântări şi se pare că era utilizat de către creştini încă din viaţa sfântului. În săptămâna a cincea a Postului Mare se va relua citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul miercuri seara, de data aceasta fiind inclus în slujba Utreniei de joi dimineaţă.
Întâia săptămână din Postul Mare s-a încheiat tot prin slujire arhierească, astfel că PS Lucian a săvârşit în Duminica Ortodoxiei Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala episcopală din Caransebeş.
**************************************************************
Evanghelia de Duminică
Joi, 10 Martie 2011
Duminica dreptei credinţe
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Măreşteiubiţi credincioşi şi credincioase,
Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.
Adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu
După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini, începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate, de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci, s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi Mântuitorul a spus: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus Hristos, Care
S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea, egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor şi a vieţii veşnice - aşa cum sunt mărturisite în Crezul ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381).
În lupta lor cu ereziile, care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şi adevărul privind cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.
Sfintele Icoane, parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii
Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind, în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie, ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).
Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă "orthodox" înseamnă atât "dreptcredincios", cât şi "dreptmăritor". Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.
Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.
În Ortodoxie însă, nu numai lăcaşul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii, întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul "fiinţă vie" (Facerea 1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit porunca: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi" (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este "suflet viu", adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.
Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.
Biserica îndeamnă pe cei ce au bunuri materiale să ofere din ele celor ce au nevoie
Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţii o numesc "spital duhovnicesc". În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi, multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din diaspora românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol, al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne asigură că "mai fericit este a da decât a lua" (Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca Mântuitorului: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv" (Luca 6, 36).
Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate, să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† D a n i e l,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Nicolae , Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului
† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
† Justinian , Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu , Episcopul Huşilor
† Lucian, Episcopul Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu , Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion , Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Dacia Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan , Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
**************************************************************
Vieţile sfinţilor
Sambata, 12 Martie 2011
Sfântul Simeon Noul Teolog :
Exilat pe pământ, primit în cer
Gheorghe Lucian Duca
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Sfântul Simeon Noul Teolog este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El este numit Noul Teolog şi, chiar dacă la început i-a fost dat în mod ironic de către adversarii săi acest nume, a fost acceptat de către simpatizanţii sfântului, fiind pus astfel în legătură cu ceilalţi doi sfinţi numiţi şi teologi ai Bisericii Ortodoxe: Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Grigorie de Nazianz.
Măreşte
Viaţa Sfântului Simeon ne este cunoscută datorită ucenicului său, Niceta Stithatul, care, după moartea sfântului, se hotărăşte să aşeze în scris o biografie a sa, dar şi din înseşi operele sfântului, care conţin nenumărate pasaje autobiografice.
Sfântul Simeon s-a născut în anul 949 la Galatia, în regiunea Paflagonia (Asia Mică) din părinţi (Vasile şi Teofana) care aparţineau nobilimii provinciale şi aveau multă influenţă în afacerile politice. La vârsta de 11 ani, fiind trimis de către tatăl său, îşi face studiile la Constantinopol, rămânând în casa unchiului său, Vasile, care ocupa un post important la curtea imperială. Între anii 960 şi 963 rămâne în casa unchiului său, unde studiază gramatica, tahigrafia şi retorica. În calitate de şef al cenobiţilor, unchiul său dorea să-l prezinte pe Simeon tronului imperial, să-l facă să intre în anturajul Curţii şi să aibă posibilitatea de a deveni, în viitor, membru al Senatului, dar Simeon refuză.
După moartea unchiului său, Simeon abandonează totul, fuge imediat de lume şi de lucrurile lumeşti şi se refugiază în Dumnezeu. Cu toate acestea, retragerea sa din lume în mănăstire se face câţiva ani mai târziu. În această perioadă începe să citească literatură spirituală, Vieţile sfinţilor, şi caută pe cineva pentru a-i fi ghid. Căutarea sa ajunge la bun sfârşit pentru că îl găseşte pe omul sfânt pe care îl căuta: Simeon Studitul, un bătrân călugăr de la Mănăstirea Studion, care devine părintele său spiritual. Spre anul 970, după ce a practicat mult timp lucruri spirituale, are prima lui viziune, o vedere a luminii divine. Era o viziune extraordinară care l-a determinat pe Simeon să fie şi mai înflăcărat decât înainte de focul divin. Abia şapte ani mai târziu, spre anul 977, Simeon se hotărăşte să intre în mănăstire. Deoarece nu avea chilii libere pentru a-l primi pe novice, stareţul mănăstirii din Studion, pe nume Petru, îl încredinţează lui Simeon Studitul, cu care va avea o foarte strânsă relaţie de filiaţie spirituală. Este perioada cea mai importantă din punct de vedere spiritual a vieţii sale de pregătire, înainte ca Sfântul Simeon să devină preot. Cu toate că îndeplinea serviciile cele mai josnice şi era foarte obosit, Simeon nu neglija posturile şi privegherile.
Către sfârşitul anului 977 este dus de Simeon Evlaviosul la Mănăstirea "Sfântul Mamas" de Xerocercos, situată în partea occidentală a Constantinopolului. În 980, stareţul Antonie moare, iar Simeon este hirotonit preot de patriarhul Nicolas Chrysoberge şi la puţin timp devine stareţ al Mănăstirii "Sfântul Mamas". Mănăstirea era într-o stare rea, avea nevoie de reparaţii, iar noul stareţ Simeon elimină clădirile inutile care erau distruse şi zăceau pe pământ şi reconstruieşte din temelii mănăstirea, în afară de biserica mănăstirii, pe care doar o renovează. Sfântul Simeon rămâne stareţ al Mănăstirii "Sfântul Mamas" timp de aproape 25 de ani. În această perioadă, merită menţionate doar două evenimente mai importante: unul fiind revolta a 30 de călugări ai mănăstirii faţă de stilul de viaţă impus de stareţul Simeon, dar care nu are nici un rezultat evident, şi disputa teologică, din anul 1003, dintre Sfântul Simeon şi Ştefan, arhiepiscop de Nicomidia. Din cauza acestei dispute, Sfântul Simeon demisionează din postura de stareţ în anul 1005, dar nu pleacă de la mănăstire decât în 1009, când este trimis în exil.
În exil, Sfântul Simeon Noul Teolog primeşte drept cadou oratoriul "Sfânta Marina", care aparţinea lui Hristofor Fagouras, unul dintre foştii săi fii duhovniceşti. Acesta îl ajută pe Simeon să facă o mănăstire în acel loc, unde va rămâne în mod voluntar chiar şi după ce este chemat din exil. Sfântul Simeon Noul Teolog moare la 12 martie 1022.
Doctrina sa, deşi inovatoare, este pur ortodoxă
Opera Sfântului Simeon este vastă. Chiar dacă Niceta Stithatul a editat o biografie a lui Simeon şi tot el a organizat opera sfântului în manuscrise şi s-a ocupat de editarea ei, multe din scrierile Sfântului Simeon s-au pierdut. Ceea ce a rămas din opera Sfântului Simeon şi s-a păstrat până în ziua de astăzi sunt următoarele scrieri: Cateheze, în număr de 34, plus două mulţumiri (ataşate la seria Catehezelor ca numerele 35-36); Cuvântări teologice şi 15 Cuvântări etice; Capitole practice, gnostice şi teologice, în număr de 225; Imne, în număr de 58; 4 epistole; discursuri apocrife: 33 Orationes şi 24 Alfabetice.
Chiar dacă doctrina Sfântului Simeon este inovatoare, ea este pur ortodoxă. Mulţi au spus că teologia Sfântului Simeon nu păstrează cadrul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, că este mai degrabă o mărturie a experienţei personale. De fapt, învăţătura sa este inspirată şi influenţată de tradiţia Sfinţilor Părinţi de dinaintea lui. Găsim la el aceleaşi învăţături despre golirea de păcate şi dobândirea virtuţilor ca la Sfinţii Părinţi de dinaintea lui, aceeaşi învăţătură despre contemplarea fără păcat a raţiunii divine existente în lume prin care omul revine la starea naturală a fiinţei sale - învăţătură precizată mai ales de Sfântul Maxim Mărturisitorul -, găsim aceeaşi învăţătură despre îndumnezeirea şi despre unirea omului cu Dumnezeu sau cu Hristos prin Duhul Sfânt, învăţătură pe care o găsim în toată tradiţia patristică. În acelaşi timp, este adevărat că teologia sa este inovatoare, cel puţin în ceea ce priveşte vederea luminii divine, şi este bazată pe experienţa personală, pe comuniunea cu Sfântul Duh.
Doctrina despre Dumnezeu ca fiind lumină provine de la Sfântul Ioan Evanghelistul şi a fost dezvoltată de un număr mare de Părinţi înainte de Simeon, dar în special de Sfântul Grigorie de Nazianz. Aceasta este legătura directă dintre cei trei "teologi": Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazianz şi Simeon Noul Teolog, dar cel care a dezvoltat-o cel mai mult înaintea Sfântului Grigorie Palama a fost Sfântul Simeon.
O afirmaţie frecventă a Sfântului Simeon este că dacă noi nu avem conştiinţa unirii cu Dumnezeu, cu Hristos prin Sfântul Duh, ea nu este adevărată. Sufletul, odată dezbrăcat de păcat şi ajuns la conştiinţa luminii divine, ştie şi simte că este unit cu Dumnezeu. Pentru Simeon, harul nu este doar darul lui Dumnezeu pentru sufletul nostru, ci este de asemenea o conştiinţă a acestei prezenţe, o intuiţie a Treimii divine, un sentiment al luminii spirituale. Lumina divină este înainte de toate Dumnezeu, Sfânta Treime, lumina simplă şi negrăită.
Bunătatea şi mila lui Dumnezeu, ca şi tot ceea ce îi aparţine, sunt de asemenea lumină. Această lumină divină este revelată oamenilor, ea vorbeşte celui căruia i se face văzută. Este o lumină spirituală, imaterială, diferită şi incomparabil mai intensă decât lumina soarelui şi a astrelor sau a luminii lămpilor. Lumina se manifestă ca însuşi Dumnezeu, Hristos şi Duhul Sfânt, dar mai ales Hristos, căci după cum afirmă Sfântul Simeon, "lumina simplă este Hristos". Pentru a obţine această lumină sau pentru a ajunge să vezi această lumină divină trebuie să te dezbraci de toate păcatele, trebuie să îndeplineşti toate poruncile şi pentru a o păstra şi menţine sau pentru a o recâştiga atunci când o pierzi, trebuie să "lupţi cu ardoare… o luptă constant dramatică". Chiar dacă Dumnezeu ni se dezvăluie şi putem să-l vedem prin lumina divină, nimeni nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu în esenţa Sa, natura Sa rămâne necunoscută şi nu pierde caracterul său misterios şi inabordabil.
Actualitate religioasă
Luni, 14 Martie 2011
Pelerinaj cu icoane pe străzile Capitalei :
Bucuria creştinilor ortodocşi de ziua lor
Live
Technorati
La Biserica Icoanei din Bucureşti a avut loc ieri, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, a IV-a ediţie a pelerinajului "Lumina Ortodoxiei: Icoana - fereastră spre Dumnezeu". Sărbătoarea biruinţei asupra iconoclasmului prăznuită în sectorul 2 al Capitalei a fost binecuvântată anul acesta de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Credincioşii prezenţi s-au închinat şi la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu, iar în finalul procesiunii, la intrarea în parc s-a citit rugăciunea pentru sfinţirea icoanelor.
Măreşte
MăreşteMăreşteMăreşteMăreşteMai multe fotografiiCântări duhovniceşti înălţate spre cer în bătăi de toacă, preoţi şi credincioşi cu icoane în mâini, cântând bucuria triumfului Ortodoxiei, mireasmă de tămâie binecuvântată şi cuvântări festive despre cinstirea icoanelor. Aşa s-a desfăşurat sărbătoarea Ortodoxiei în Capitală. Credincioşii s-au strâns, cu mic, cu mare, pentru a da mărturie despre credinţa ortodoxă şi pentru a-şi arăta evlavia faţă de sfintele icoane, care le împodobesc casele şi sufletele. Anul acesta, sărbătoarea Ortodoxiei şi a sfintelor icoane a început la Biserica Icoanei de sâmbătă, 12 martie, cu slujba Vecerniei, săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul. Cântările de la strană, rugăciunile preoţilor şi evlavia credincioşilor, toate s-au îndreptat către icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită de Sfântul domnitor Constantin Brâncoveanu, icoană care a dat numele bisericii şi, mai apoi, chiar şi al întregului cartier bucureştean. Pentru bucuria şi mângâierea credincioşilor, a fost adusă, de la Mănăstirea Ghighiu, şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, "Siriaca".
După ce s-a terminat slujba, credincioşii şi preoţii au ieşit în taina nopţii cu lumânări aprinse pentru a merge în tradiţionala procesiune, numită "Lumina Ortodoxiei". Doi tineri au luat pe braţe icoana Maicii Domnului "Siriaca", purtând-o cu evlavie în fruntea convoiului, urmaţi de alţi tineri care, într-o ordine desăvârşită, purtau cruci, ripide, steaguri şi sfinte icoane. Preoţii îmbrăcaţi în veşminte de sărbătoare, străjuiţi din ambele părţi, de militari îmbrăcaţi în uniforme de gală, cu făclii aprinse, au cântat imnele Ortodoxiei. Arhiereul venea în urma tuturor, înconjurat de mulţimea credincioşilor, cu feţele luminate de bucurie şi de lumina lumânărilor pe care le purtau în mâini cu delicateţe. La fiecare "răscruce de drumuri", alaiul se oprea pentru a înălţa ectenii şi rugăciuni, după care îşi relua pelerinajul pe străzile înguste ale cartierului. În Parcul Grădina Icoanei, toţi s-au oprit pentru cuvântul de învăţătură al ierarhului.
Din aceeaşi ediţie:
Intensificarea lucrării filantropice la Vălenii de Munte
Conferinţă despre avort la Constanţa
Vestigii creştine în Tesalonic
Proclamarea biruinţei asupra tuturor ereziilor
De pe un podium special amenajat, Preasfinţitul Episcop Varlaam Ploieşteanul a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţiile evenimentului sărbătorit în Duminica Ortodoxiei. "Comemorăm un eveniment care a avut loc cu multă vreme în urmă, în anul 843, când într-o zi de 11 martie, care în anul respectiv a căzut chiar în prima duminică a Postului Mare, a fost proclamată biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, prin Synodiconul sau documentul pe care l-au alcătuit Sfinţii Părinţi care au participat la Sinodul VII Ecumenic, ce a pus capăt celei de-a doua faze a luptei împotriva icoanelor", a spus Preasfinţia Sa.
La eveniment a fost prezent şi Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, care a subliniat importanţa organizării unor astfel de evenimente pentru promovarea valorilor creştine şi a propus un moment de reculegere pentru cei care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului devastator, din Japonia. La final, părintele Ioan Popescu, parohul Bisericii Icoanei, a mulţumit credincioşilor pentru participare şi domnului primar Neculai Onţanu pentru sprijinul pe care l-a acordat în organizarea anuală a acestei procesiuni. Liturghie arhierească
Ieri, Sfânta Liturghie de la Biserica Icoanei a fost săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriahal, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Varlaam a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale pericopei citite, arătând cum Apostolii au ajuns să-l cunoască pe Mântuitorul ca Fiul lui Dumnezeu şi în ce condiţii putem şi noi să facem mărturisirea Apostolului Natanael, consemnată în Evanghelie: "Rabi tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel".
"Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu ne trebuie o inimă curată, un suflet spălat de întinăciunea păcatelor şi a patimilor, o minte luminată şi transfigurată de prezenţa Duhului Sfânt prin rugăciune, eliberată de grijile lumii acesteia. Numai aşa, cu adevărat, putem percepe pe Iisus Fiul Mariei ca fiind Iisus Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel, al Noului Israel, adică a celor care cred în El şi mărturisesc că El este "Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut". Înţelegem din Evanghelia de astăzi că nu întotdeauna raţiunea ne ajută în mod suficient să înţelegem această taină a întrupării Măntuitorului Iisus Hristos, care este piatra de temelie a credinţei noastre", a spus PS Varlaam.
Preasfinţia Sa a subliniat că în această duminică ne întrebăm ce este Ortodoxia, iar traducând cuvântul din limba greacă, aflăm că este credinţa cea dreaptă fundamentată pe acest adevăr pe care, înainte de a-l mărturisi Petru în oraşul Cezareea, l-a mărturisit Sfântul Natanael în Evanghelia de astăzi: "Rabi tu eşti Hristos Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel". "Pe piatra acestei credinţe stă Biserica dreptmăritoare, adică Biserica ce ne învaţă drept cuvântul adevărului, Biserica Ortodoxă. De aceea şi Sfântul Apostol Pavel spune că cei care Îl recunosc pe Hristos ca Domn şi ca Fiul lui Dumnezeu, aceia se mântuiesc", a mai spus Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul.
Procesiune, sfinţirea icoanelor şi recital de cântări religioase
După Sfânta Liturghie, a avut loc procesiunea cu icoane, care a fost deschisă de Sfânta Cruce, urmată de toacă, steaguri, icoanele împărăteşti purtate pe baldachin, icoana făcătoare de minuni, vindecătoare de boli şi izgonitoare de duhuri rele a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, numită şi Maica Domnului Siriaca, urmate de alaiul condus de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul şi format dintr-un numeros sobor de preoţi din Protoieria II Capitală şi mii de credincioşi de la parohiile bucureştene, flancaţi de militari îmbrăcaţi în uniformă de gală. În timpul procesiunii, pelerinii au înconjurat Parcul Grădina Icoanei cântând Troparul Ortodoxiei sau cântările "Cu noi este Dumnezeu", "Doamne al puterilor" şi "Apărătoare Doamnă", pentru "a mărturisi Ortodoxia", după cu a spus Jana Niţu, care participă în fiecare an la procesiunea din Duminica Ortodoxiei. Înainte de intrarea în Parcul Grădina Icoanei, PS Varlaam a săvârşit slujba sfinţirii icoanelor. A urmat un recital de cântări religioase susţinut de Corala academică "Divina Armonie", dirijată de maestrul Marius Cristian Firca. După recital, PS Episcop-vicar Varlaam a evidenţiat că anul acesta primăvara a sosit în Duminica Ortodoxiei. "Este un lucru cert că în inima celor care păstrează dreapta credinţă, în sufletul celui în care doar Dumnezeu este odorul cel mai preţios şi umple spaţiul cel mai mult este o veşnică primăvară. Primăvara, căldura şi lumina din sufletele celor cu adevărat credincioşi este Iisus Hristos, Soarele dreptăţii, Care a venit ca lumea să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug", a spus Preasfinţia Sa.
Omul poate deveni icoană a Preasfintei Treimi
În continuare, Preasfinţia Sa a făcut o incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe şi a prezentat contextul istoric al luptelor duse împotriva icoanelor. "Pelerinajul pe care îl comemorăm astăzi nu este un pelerinaj de mulţumire sau de recunoştinţă pentru victoria asupra păgânilor sau pentru ajutorul dat de Dumnezeu în vreme de secetă, de potop sau altă calamitate naturală. Oamenii au ieşit în data de 11 martie 843 cu icoanele în braţe pentru a cinsti victoria împotriva celor care au vrut, vreme de 120 de ani, să distrugă icoanele", a arătat PS Varlaam. Icoanele sunt vechi de când Biserica, iar Dumnezeu, Cel în Treime închinat, L-a creat pe om după chipul Său, de aceea Sfinţii Părinţi spun că omul credincios, cel care şi-a făcut mintea tron al Preasfintei Treimi şi inima aşternut picioarelor Sfintei Treimi, este o icoană a Preasfintei Treimi. "Biserica dreptmăritoare a practicat cinstirea icoanelor dintotdeauna pentru că dumnezeirea cea de neatins, de negândit, de necuprins cu mintea S-a lăsat văzută în Hristos Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului. În persoana Fiului Său, Dumnezeu a coborât în vecinătatea noastră pentru a vindeca bolile noastre, pentru a aduce lumină şi bucurie, dar mai ales pentru a ne aduce iertare de păcate prin moartea Sa, plătind preţul păcatului lui Adam, pedepsit cu moartea, iar prin Învierea Sa făcându-Se începătură a tuturor celor care vor crede în dumnezeirea lui şi vor mărturisi Învierea lui din morţi. De aceea, duminica aceasta, când comemorăm pelerinajul din 843 de la Constantinopol, cinstim în chip deosebit icoanele, le purtăm pe străzi, le sfinţim şi ne rugăm lui Dumnezeu ca ele să fie pentru noi ferestre către Dumnezeu. Privind la chipurile sfinţilor, să ne gândim la virtuţile lor, să ne gândim la Împărăţia la care ei au fost chemaţi, să nădăjduim că vom moşteni şi noi viaţa cea veşnică în Împărăţia unde luminează nu soarele acesta trecător, ci Iisus Hristos, Soarele dreptăţii", a subliniat Preasfinţia Sa.
(Ioan Buşagă, Gheorghe Cristian Popa, Marius Nedelcu)
**************************************************************
Documentar
Luni, 14 Martie 2011
Rădăcinile adevăratului umanism european :
Cuviosul Benedict, reformatorul vieţii monahale din Apus
Ioan Buşagă
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Astăzi este prăznuit Cuviosul Benedict de Nursia, cel care a reorganizat monahismul apusean cenobitic şi a compus reguli monahale, inspirat de scrierile părinţilor eremiţi răsăriteni Sfântul Vasile cel Mare, Fericitul Augustin şi Sfântul Ioan Casian. După moartea sa, ordinul benedictin a contribuit mult la dezvoltarea culturală şi economică a Europei din timpul Evului Mediu timpuriu.
MăreşteElanul ascetic i-a făcut ca, încă din primele veacuri, unii creştini să iasă din comunitate pentru a vieţui în singurătate şi în locuri deşertice. Aşa au fost anahoreţii, iar mai târziu eremiţii, dintre care cei mai importanţi au fost Sfântul Pavel Tebanul, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Pahomie. Această formă de trăire a creştinismului, numită monahism, s-a răspândit repede, mai ales în Siria şi în Palestina. Treptat, viaţa eremitică a evoluat spre o vieţuire alături de ucenici, adică spre viaţa cenobitică. Un rol deosebit în consolidarea şi propagarea cenobitismului l-a avut Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Şi în Occident, în primele veacuri creştine au existat anahoreţi, dar cu timpul, datorită condiţiilor climatice şi a firii pragmatice a occidentalilor, a fost preferată forma cenobitică, cu preocupare culturală şi activităţi sociale, filantropice. În Occident, cel care a reformat şi reorganizat viaţa monastică a fost Sfântul Benedict de Nursia, numit şi părintele cenobitismului occidental."Primele reguli monahale au început să apară în prima jumătate a secolului al IV-lea, când Sfântul Pahomie (292-346) a fondat primul nucleu de viaţă monahală în pustiul Egiptului. Un pic mai târziu, i-au urmat exemplul Sfântul Vasile cel Mare (329-379), Fericitul Augustin (354-430) şi Sfântul Benedict de Nursia (480-547). Sfântul Pahomie, retras în pustiu mai întâi pentru a trăi singur viaţa monahală, s-a văzut repede înconjurat de discipoli care i-au cerut să trăiască în comunitate. Acesta a redactat pentru ei un fel de reguli practice, inspirate din învăţăturile biblice, menite să contribuie la buna convieţuire între monahi. Sfântul Vasile şi Sfântul Benedict s-au inspirat în regulile lor din Evanghelii astfel încât, pentru monahi, regula devine o a doua Evanghelie. Regula Sfântului Benedict constă în invitaţia pe care acesta o face monahilor de a traduce şi încarna în viaţa lor cotidiană spiritul care a animat existenţa terestră a Mântuitorului. Fericitul Augustin dictează o regulă de viaţă monahală în care combină învăţături concrete şi consideraţii spirituale menite să stârnească în sufletele monahilor dorinţa după idealul evanghelic în urmarea lui Hristos sărac, ascultător şi feciorelnic", explică părintele Lucian Dîncă, superiorul Comunităţii augustinilor asumpţionişti "Sfinţii Petru şi Pavel" din Bucureşti.
Regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare şi Sfântului Benedict
Regula Sfântului Benedict nu este o operă originală, iar pentru redactarea regulilor monahale, Sfântul Benedict nu a ezitat să se inspire din bogăţia vieţii monahale. "Pentru Sfântul Benedict, principala sursă de inspiraţie este "Regula Magistri", însă se inspiră, aducând unele modificări, şi din regulile Fericitului Augustin, ale Sfinţilor Ioan Casian şi Vasile cel Mare, pe care-l citează spre finalul Regulii, unde enumeră "instrucţiunile părinţilor, instituţiile lor, vieţile lor, precum şi Regula Fericitului nostru Părinte, Vasile" (nr. 73), pentru trăirea cum se cuvine a vieţii monahale. Sfântul Benedict, ca şi Sfântul Vasile, a adoptat procedeul literar întrebare/răspuns: discipolul întreabă, iar învăţătorul răspunde, uneori foarte detaliat. Un studiu atent al celor două feluri de reguli monahale ne conduce să observăm mai multe convergenţe între ele: mănăstirile trebuie stabilite în locuri retrase, iar monahii vor pune în fruntea lor pe cel mai experimentat în viaţa spirituală şi cu un discernământ spiritual recunoscut, căruia îi vor încredinţa destinele vieţii şi secretele inimii lor; admiterea în mănăstire nu se face decât prin consimţământul părinţilor sau tutorilor, iar candidaţii trebuie să aibă vârsta necesară înţelegerii unui asemenea angajament de viaţă; pentru cei intraţi în mănăstire dreptul la proprietate este proscris, monahii neavând dreptul să posede decât un veşmânt şi încălţările pe care le poartă şi care sunt necesare vieţii cotidiene, celelalte lucruri utile pentru viaţa de zi cu zi trebuie păstrate într-un depozit comun şi distribuite de abate în funcţie de necesităţile fiecăruia; iubirea reciprocă trebuie să fie caracteristica fundamentală a monahilor, evitând prieteniile particulare; întreaga viaţă este consacrată rugăciunii comunitare la ore fixe, dar şi particulare pentru întărirea legăturii spirituale cu Dumnezeu; de asemenea, fiecare monah trebuie să muncească pentru a-şi câştiga existenţa, ceea ce benedictinii rezumă într-o singură frază: "ora et labora, rugăciune şi muncă"; alimentaţia trebuie să fie sobră, echilibrată şi să răspundă necesităţilor fizice ale trupului, vinul poate fi băut doar dacă este necesar, tăcerea este regula de aur a monahilor, fiindcă Dumnezeu vorbeşte sufletului doar când omul ştie să facă tăcere în interiorul lui; celor care manifestă aptitudini nonconforme statutului de viaţă monahală, după ce au fost avertizaţi, li se va cere să părăsească mănăstirea.
Sfântul Vasile şi Sfântul Benedict prevăd măsuri disciplinare pentru monahii care încalcă regulile la care s-au angajat prin voturi: cel orgolios va fi supus exerciţiilor umilinţei, tăcerea va fi impusă gălăgioşilor, privegheri şi rugăciuni somnoroşilor; postul, gurmanzilor; lucrul, leneşilor; chiar şi abatele poate fi pedepsit de către cel mai în vârstă monah dacă acesta a încălcat atribuţiile ce-i revin prin funcţia ocupată. Modelul vieţii monahale, după cei doi mari învăţători spirituali, este familia, al cărui "tată ocrotitor" este abatele, iar monahii sunt fraţi", a precizat părintele Lucian Dîncă.
Specificul regulii monahale benedictine ora et labora
Regula, arată părintele Lucian Dîncă, este făcută şi propusă monahilor pentru viaţă, după cum indică însăşi titlul, regulă de viaţă. Ea este un mijloc pentru a regla şi a orândui viaţa, care este primordială. "O regulă monahală este valabilă doar în măsura în care permite promovarea vieţii. Viaţa este cea care modifică regula, fără a-i altera spiritul care face referinţă la experienţa spirituală fondatoare. În cazul Sfântului Benedict, regulile monahale încep prin invitaţia la a asculta: "Ascultă, fiule, poveţele învăţătorului, deschide-ţi urechea inimii", şi se termină prin convingerea că fiecare monah este capabil să trăiască idealul evanghelic tradus în regulă: "Cu ajutorul lui Dumnezeu, vei ajunge pe culmile cele mai înalte ale învăţăturilor şi virtuţilor". De la ascultarea învăţăturilor până la împlinirea lor în viaţa cotidiană, monahii de inspiraţie benedictină insistă asupra frazei care rezumă regulile Sfântului Benedict şi care devenise mottoul vieţii benedictine: "ora et labora". Această formulă nu se găseşte explicit în aceşti termeni ai Regulii Sfântului Benedict, în schimb ea este ecoul tuturor prescripţiilor de viaţă monahală propuse spiritualităţii benedictine prin alternanţa armonioasă între rugăciune şi lucru: "Lenea este duşmanul sufletului, de aceea la anumite ore din zi, monahii trebuie să se dedice lucrului manual şi în alte ore la lectio divina". Lucrul manual mai are şi scopul de a permite comunităţii monahale subzistenţa: "Sunt cu adevărat monahi cei care trăiesc din lucrul mâinilor lor, precum părinţii noştri şi apostolii" (cap. 48). Monahismul, încă de la începuturi, a descoperit valoarea spirituală a lucrului, de aceea, monahii trăiesc din propria lor muncă şi, de asemenea, pot practica şi faptele de caritate. Totuşi, rugăciunea se păstrează pe primul loc: "La primul semnal pentru oficiul liturgic, fiecare să părăsească lucrul". Sfântul Benedict în regulile monahale (nr. 48) a stabilit programul zilei monahului într-o măsură echilibrată: opt ore de rugăciune, opt ore de lucru, opt ore de odihnă. În regula benedictină accentul este pus pe echilibrul psihologic, fiziologic şi spiritual al monahului, în scopul trăirii unei vieţi armonioase şi echilibrate în urmarea lui Hristos, unicul Învăţător al sufletelor monahilor", mai arată părintele Lucian.
Influenţa regulilor Sfântului Benedict în Apus
Eremit la Subiaco, Sfântul Benedict a atras numeroşi călugări cărora le-a devenit părinte duhovnicesc. Devenind abate al mănăstirii, din cauza autorităţii pe care o manifesta, a provocat furia monahilor care l-au otrăvit. Printr-o minune, a reuşit să scape nevătămat şi s-a refugiat în pustiul de la Subiaco, unde a fondat mai multe mănăstiri, printre care şi celebra mănăstire de pe Muntele Cassin. Aici a trecut la Domnul la 21 martie, 547.
"Regula pe care a redactat-o pentru mănăstirea lui s-a impus progresiv în întreaga Biserică occidentală datorită înţelegerii psihologiei umane, dar şi datorită Sfântului Grigore cel Mare care, spre anul 600, a scris celebra lucrare: "Viaţa Sfântului Benedict de Nursia", una dintre cele mai citite cărţi în lumea monahală occidentală, aşa cum pentru călugării răsăriteni a fost "Viaţa Sfântului Anton cel Mare" scrisă de Sfântul Atanasie al Alexandriei. Devenit papă, Sfântul Grigore s-a dovedit un excelent promotor al vieţii monahale benedictine. La sfârşitul secolului al VII-lea, Regula Sfântului Benedict s-a extins pe aproape întreg teritoriul francilor, depăşind în lumea celtică regula Sfântului Colomban. Monahismul benedictin s-a răspândit cu rapiditate, atingând apogeul în secolul X cu mănăstirea de la Cluny, Franţa, fondată în anul 910. În 1098, la Citeaux, Franţa, din dorinţa de a reveni la idealul de viaţă monahală inspirat de Sfântul Benedict, a luat naştere familia monahală a cistercienilor. De asemenea, timpul şi istoria au contribuit la apariţia numeroaselor familii de inspiraţie benedictină animate de suflul inspirat de Sfântul Benedict primilor săi discipoli. Cele mai renumite familii monahale occidentale de inspiraţie benedictină sunt olivetanii, trapiştii, cistercienii reformaţi şi cistercienii strictei observanţe", a adăugat superiorul Comunităţii asumpţioniste "Sfinţii Petru şi Pavel" din Bucureşti.
Contribuţia benedictinilor la dezvoltarea economică şi culturală a Europei
Călugării benedictini au transformat întinse regiuni deşertice în terenuri cultivabile, au contribuit la construcţia străzilor, deoarece mănăstirile benedictine erau ridicate în locuri retrase, au contribuit la dezvoltarea economiei locului prin exploatarea resurselor naturale, au salvat numeroase comori literare ale antichităţii clasice sau ale Sfinţilor Părinţi, dar au avut un rol însemnat în educaţia copiilor şi în dezvoltarea economică şi culturală a Europei. "Până în secolul al XII-lea, idealul de viaţă benedictină se bucura de un succes enorm în întreaga Europă. Totuşi, începând cu secolul al XIII-lea, a avut loc o scădere galopantă a influenţei vieţii benedictine din cauza stabilităţii pe care regula o impunea monahilor. Noile necesităţi doctrinale, lupta împotriva ereziilor şi dorinţa Bisericii occidentale de a fi mai prezentă în inima societăţii au contribuit la revalorizarea Regulii monahale a Fericitului Augustin. Din ea se vor inspira fondatorii marilor ordine cerşetoare: franciscanii şi dominicanii, precum şi carmelitanii. Este evidentă existenţa unei evoluţii între regulile monahale din antichitatea creştină şi cele ce iau naştere în Evul Mediu, odată cu apariţia ordinelor cerşetorilor, iar, mai târziu, ale iezuiţilor, cu Ignaţiu de Loyola, lazariştilor, cu Vincenţiu de Paul, şi sulpicienilor, cu monsieur Oiler. Totuşi, fondul rămâne comun tuturor regulilor monahale: propunerea unei orientări spirituale oferite unui grup de persoane decis să trăiască unitatea intimă cu Dumnezeu departe de zgomotul lumii. Dacă situaţiile particulare sunt deseori evocate, dacă uneori găsim probleme concrete enumerate, este dovada că regulile monahale au fost redactate după mai multe încercări pentru a ajunge să fie fixate în scopul reglementării vieţii celor care aleg să trăiască conform intuiţiei spirituale fondatoare. Finalitatea oricărei reguli monahale este Noul Testament. Nu trebuie uitat faptul că viaţa monahală ia naştere în contextual secolului al IV-lea, după epoca persecuţiilor şi a martirilor, ca o posibilitate de a continua mărturia credinţei prin renunţarea la însăşi propria viaţă. Monahismul şi-a dat, încă de la început, reguli pentru trăirea idealului evanghelic pe urmele lui Hristos", a subliniat părintele Lucian Dîncă.
"Contemplându-l pe Dumnezeu, Sfântul Benedict a înţeles realitatea omului"
Sfântul Benedict a exercitat o influenţă fundamentală asupra culturii şi civilizaţiei europene. El a fost adeseori numit "patriarhul călugărilor din Occident", iar papa Paul al VI-lea l-a numit "patron al Europei". "Instrumentele politice, economice şi juridice sunt într-adevăr importante pentru crearea unei unităţi noi şi durabile, însă trebuie suscitată reînnoirea etică şi spirituală, care se extrage din rădăcinile creştine ale continentului. Europa nu se poate construi altfel. Operele Sfântului Benedict, în particular regulile monahale, sunt adevărate izvoare de spiritualitate care au transformat Europa de-a lungul secolelor. Fără rugăciune nu există o experienţă autentică de Dumnezeu. Spiritualitatea propusă de Sfântul Benedict nu este în afara realităţii vieţii cotidiene. În mijlocul dificultăţilor specifice timpului său, el trăia necontenit sub privirile lui Dumnezeu fără a pierde niciodată din vedere datoriile vieţii cotidiene şi omul cu necesităţile lui concrete. Contemplându-l pe Dumnezeu, Sfântul Benedict a înţeles realitatea omului şi misiunea lui. Regulile monahale sunt un fel de "laborator al vieţii" în care omul este invitat, înainte de toate, să-şi însuşească actul de a asculta. Cu acest îndemn încep Regulile Sfântului Benedict, iar apoi ascultarea se traduce în viaţa cotidiană prin fapte concrete: "Dumnezeu aşteaptă ca noi să-I răspundem în fiecare zi prin fapte concrete sfintelor sale învăţături" (nr. 35). Căutând adevăratul progres în viaţa umană şi spirituală, Europa are tot interesul de a redescoperi intuiţiile spirituale ale Sfântului Benedict pentru a învăţa să trăiască umanismul adevărat", a încheiat părintele Lucian Dîncă, superiorul Comunităţii augustinilor asumpţionişti din Bucureşti.
**************************************************************
Actualitate religioasă
Luni, 14 Martie 2011
„Prin icoane vedem sfinţii prezenţi în lumina şi slava Preasfintei Treimi“ :
Sărbătoarea icoanelorla Catedrala patriarhală
Gheorghe-Cristian Popa
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Biserica Ortodoxă a sărbătorit ieri,13 martie, Duminica Ortodoxiei. La Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Măreşte
MăreşteMăreşteMai multe fotografiiSărbătoarea tuturor creştinilor ortodocşi şi a iubitorilor de icoane a adunat duminică, la Catedrala patriarhală, credincioşi de toate vârstele veniţi în număr mare să participe la Sfânta Liturghie, săvârşită de Patriarhul României. În cadrul slujbei, s-au făcut rugăciuni speciale pentru credincioşii Bisericii Ortodoxe, "ca ei să sporească în dreapta credinţă, în dragostea către Dumnezeu şi în toate faptele bune". "Biserica ortodoxă pictată este cerul pe pământ"
Din aceeaşi ediţie:
Intensificarea lucrării filantropice la Vălenii de Munte
Conferinţă despre avort la Constanţa
Vestigii creştine în Tesalonic
În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, Preafericirea Sa a explicat credincioşilor semnificaţiile Duminicii Ortodoxiei. "În Duminica Ortodoxiei, noi prăznuim biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor care au negat dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi dumnezeirea Duhului Sfânt, precum şi unirea celor două firi - firea dumnezeiască şi firea omenească - în Iisus Hristos fără amestecare, fără schimbare, în mod nedespărţit şi neîmpărţit. De asemenea, una din marile erezii care a tulburat Biserica a fost şi aceea a luptei împotriva icoanelor, numită iconoclasm. Lupta împotriva sfintelor icoane a durat timp îndelungat şi a făcut mulţi martiri; o mulţime de monahi au fost ucişi şi alţii au fost surghiuniţi, adică trimişi în exil, pentru că cinsteau icoanele. Sfintele icoane nu sunt doar o podoabă în Biserică, ci prin icoane şi prin toată pictura bisericească se mărturiseşte adevărul că Iisus Hristos din Nazaret nu este un simplu Om, ci este Dumnezeu cel veşnic, nevăzut şi necuprins, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Sfintele icoane sunt o vedere dincolo de vederea trupească, o vedere prin credinţă. Prin icoane vedem sfinţii prezenţi în lumina şi slava Preasfintei Treimi, în Împărăţia cerurilor. Ei, care au trăit pe pământ, acum trăiesc în ceruri, în jurul Preasfintei Treimi. De aceea, patriarhul Gherman al Constantinopolului a spus că biserica ortodoxă pictată este cerul pe pământ, iar noi ne rugăm ca pe noi, pământenii, să ne ridice duhovniceşte la cer", a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul României a mai arătat credincioşilor că Ortodoxia este mărturisirea lui Dumnezeu, Cel întreit în Persoane, ca iubire veşnică. "În Duminica Ortodoxiei, se mărturiseşte adevărul că Dumnezeu este Tatăl, Dumnezeu este Fiul şi Dumnezeu este Duhul Sfânt. Dreapta-credinţă este mărturisirea dumnezeirii tuturor persoanelor Sfintei Treimi. Dumnezeul nostru nu este o singurătate veşnică, ci este o comuniune de trei Persoane veşnice, distincte dar nedespărţite, egale, de aceeaşi fiinţă, putere şi slavă.
Aceasta este credinţa ortodoxă: mărturisirea Sfintei Treimi ca fiind Dumnezeu iubire veşnică; şi, în această iubire veşnică a Preasfintei Treimi, suntem chemaţi noi, oamenii, persoanele umane create după chipul lui Dumnezeu", a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
După cuvântul de învăţătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale, a citit credincioşilor Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei. La finalul slujbei, credincioşii au avut posibilitatea să contribuie benevol la susţinerea parohiilor sărace din ţară şi din străinătate şi a altor activităţi misionare ale Bisericii Ortodoxe Române, prin donaţiile pe care le-au făcut în cadrul colectei pentru Fondul Central Misionar.
21 de ani de rodnică arhierie pentru Patriarhul României
La sfârşitul Sfintei Liturghii, clerul şi credincioşii l-au felicitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru împlinirea a 21 de ani de arhierie. Părintele Patriarh Daniel a fost hirotonit episcop în Duminica Ortodoxiei, în data de 4 martie 1990, în Catedrala mitropolitană din Timişoara. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, în numele clerului şi al credincioşilor prezenţi, a urat Preafericirii Sale ani mulţi de slujire roditoare, sănătate, pace şi i-a dăruit o cruce de binecuvântare. "Darul cel bogat al Preasfântului Duh, revărsat peste Preafericirea Sa, când a fost hirotonit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a rodit bogat în toţi aceşti 21 de ani. În acest răstimp, Episcopul-vicar devenit Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi, mai apoi, Patriarh al României, s-a dovedit un strălucit teolog, un tradiţionalist dinamic, un ierarh vizionar", a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.
**************************************************************
Ediţia de Banat
Luni, 14 Martie 2011
Prima săptămână a Postului Mare :
Slujiri chiriarhale în Caransebeş
diac. Nicolae Codrea
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat în prima săptămână a Postului Mare la slujbele oficiate în Catedrala episcopală cu hramurile "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" şi "Învierea Domnului" din Caransebeş.
Măreşte
MăreşteMai multe fotografii
Astfel, PS Episcop Lucian a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari şi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul sau a Canonului cel Mare, precum şi privegherea de seară, cuprinzând slujba Miezonopticii, urmată de cea a Utreniei în primele patru zile ale săptămânii. Vineri după-amiază, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite a Sfântului Grigorie Dialogul, iar sâmbătă, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic "Katharsis", precum şi de către slujitorii Catedralei episcopale.
Din aceeaşi ediţie:
IPS Timotei i-a binecuvântat pe studenţi în paraclisul Facultăţii de Teologie din Arad
Frumuseţea şi folosul sfintelor slujbe din Postul Mare
Slujiri arhiereşti în Episcopia Devei şi Hunedoarei
Pe urmele mitropolitului Visarion Puiu
La serviciile divine au participat elevi ai Seminarului Teologic "Ioan Popasu" din Caransebeş, studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din cadrul Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, secţia de Teologie Ortodoxă Didactică din Caransebeş, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase.
Sfântul Andrei Criteanul sau Ierusalimiteanul a trăit în a doua jumătate a secolului al VII-lea şi în prima jumătate a secolului al VIII-lea. Potrivit tradiţiei bisericeşti, Canonul Sfântului Andrei Criteanul este inclus în slujba Pavecerniţei Mari şi se oficiază în prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi. Canonul cel Mare, cum mai este numit în tradiţia bisericească, are patru cântări şi se pare că era utilizat de către creştini încă din viaţa sfântului. În săptămâna a cincea a Postului Mare se va relua citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul miercuri seara, de data aceasta fiind inclus în slujba Utreniei de joi dimineaţă.
Întâia săptămână din Postul Mare s-a încheiat tot prin slujire arhierească, astfel că PS Lucian a săvârşit în Duminica Ortodoxiei Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala episcopală din Caransebeş.
**************************************************************
Evanghelia de Duminică
Joi, 10 Martie 2011
Duminica dreptei credinţe
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Măreşteiubiţi credincioşi şi credincioase,
Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.
Adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu
După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini, începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate, de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci, s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi Mântuitorul a spus: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus Hristos, Care
S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea, egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor şi a vieţii veşnice - aşa cum sunt mărturisite în Crezul ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381).
În lupta lor cu ereziile, care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şi adevărul privind cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.
Sfintele Icoane, parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii
Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind, în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie, ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).
Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă "orthodox" înseamnă atât "dreptcredincios", cât şi "dreptmăritor". Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.
Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.
În Ortodoxie însă, nu numai lăcaşul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii, întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul "fiinţă vie" (Facerea 1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit porunca: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi" (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este "suflet viu", adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.
Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.
Biserica îndeamnă pe cei ce au bunuri materiale să ofere din ele celor ce au nevoie
Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţii o numesc "spital duhovnicesc". În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi, multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din diaspora românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol, al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne asigură că "mai fericit este a da decât a lua" (Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca Mântuitorului: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv" (Luca 6, 36).
Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate, să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† D a n i e l,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Nicolae , Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului
† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
† Justinian , Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu , Episcopul Huşilor
† Lucian, Episcopul Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu , Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion , Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Dacia Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan , Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
**************************************************************
Vieţile sfinţilor
Sambata, 12 Martie 2011
Sfântul Simeon Noul Teolog :
Exilat pe pământ, primit în cer
Gheorghe Lucian Duca
Fotografii E-mail Print RSS digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz Text G-bookmarks
Live
Technorati
Sfântul Simeon Noul Teolog este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El este numit Noul Teolog şi, chiar dacă la început i-a fost dat în mod ironic de către adversarii săi acest nume, a fost acceptat de către simpatizanţii sfântului, fiind pus astfel în legătură cu ceilalţi doi sfinţi numiţi şi teologi ai Bisericii Ortodoxe: Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Grigorie de Nazianz. Măreşte
Viaţa Sfântului Simeon ne este cunoscută datorită ucenicului său, Niceta Stithatul, care, după moartea sfântului, se hotărăşte să aşeze în scris o biografie a sa, dar şi din înseşi operele sfântului, care conţin nenumărate pasaje autobiografice.
Sfântul Simeon s-a născut în anul 949 la Galatia, în regiunea Paflagonia (Asia Mică) din părinţi (Vasile şi Teofana) care aparţineau nobilimii provinciale şi aveau multă influenţă în afacerile politice. La vârsta de 11 ani, fiind trimis de către tatăl său, îşi face studiile la Constantinopol, rămânând în casa unchiului său, Vasile, care ocupa un post important la curtea imperială. Între anii 960 şi 963 rămâne în casa unchiului său, unde studiază gramatica, tahigrafia şi retorica. În calitate de şef al cenobiţilor, unchiul său dorea să-l prezinte pe Simeon tronului imperial, să-l facă să intre în anturajul Curţii şi să aibă posibilitatea de a deveni, în viitor, membru al Senatului, dar Simeon refuză.
După moartea unchiului său, Simeon abandonează totul, fuge imediat de lume şi de lucrurile lumeşti şi se refugiază în Dumnezeu. Cu toate acestea, retragerea sa din lume în mănăstire se face câţiva ani mai târziu. În această perioadă începe să citească literatură spirituală, Vieţile sfinţilor, şi caută pe cineva pentru a-i fi ghid. Căutarea sa ajunge la bun sfârşit pentru că îl găseşte pe omul sfânt pe care îl căuta: Simeon Studitul, un bătrân călugăr de la Mănăstirea Studion, care devine părintele său spiritual. Spre anul 970, după ce a practicat mult timp lucruri spirituale, are prima lui viziune, o vedere a luminii divine. Era o viziune extraordinară care l-a determinat pe Simeon să fie şi mai înflăcărat decât înainte de focul divin. Abia şapte ani mai târziu, spre anul 977, Simeon se hotărăşte să intre în mănăstire. Deoarece nu avea chilii libere pentru a-l primi pe novice, stareţul mănăstirii din Studion, pe nume Petru, îl încredinţează lui Simeon Studitul, cu care va avea o foarte strânsă relaţie de filiaţie spirituală. Este perioada cea mai importantă din punct de vedere spiritual a vieţii sale de pregătire, înainte ca Sfântul Simeon să devină preot. Cu toate că îndeplinea serviciile cele mai josnice şi era foarte obosit, Simeon nu neglija posturile şi privegherile.
Către sfârşitul anului 977 este dus de Simeon Evlaviosul la Mănăstirea "Sfântul Mamas" de Xerocercos, situată în partea occidentală a Constantinopolului. În 980, stareţul Antonie moare, iar Simeon este hirotonit preot de patriarhul Nicolas Chrysoberge şi la puţin timp devine stareţ al Mănăstirii "Sfântul Mamas". Mănăstirea era într-o stare rea, avea nevoie de reparaţii, iar noul stareţ Simeon elimină clădirile inutile care erau distruse şi zăceau pe pământ şi reconstruieşte din temelii mănăstirea, în afară de biserica mănăstirii, pe care doar o renovează. Sfântul Simeon rămâne stareţ al Mănăstirii "Sfântul Mamas" timp de aproape 25 de ani. În această perioadă, merită menţionate doar două evenimente mai importante: unul fiind revolta a 30 de călugări ai mănăstirii faţă de stilul de viaţă impus de stareţul Simeon, dar care nu are nici un rezultat evident, şi disputa teologică, din anul 1003, dintre Sfântul Simeon şi Ştefan, arhiepiscop de Nicomidia. Din cauza acestei dispute, Sfântul Simeon demisionează din postura de stareţ în anul 1005, dar nu pleacă de la mănăstire decât în 1009, când este trimis în exil.
În exil, Sfântul Simeon Noul Teolog primeşte drept cadou oratoriul "Sfânta Marina", care aparţinea lui Hristofor Fagouras, unul dintre foştii săi fii duhovniceşti. Acesta îl ajută pe Simeon să facă o mănăstire în acel loc, unde va rămâne în mod voluntar chiar şi după ce este chemat din exil. Sfântul Simeon Noul Teolog moare la 12 martie 1022.
Doctrina sa, deşi inovatoare, este pur ortodoxă
Opera Sfântului Simeon este vastă. Chiar dacă Niceta Stithatul a editat o biografie a lui Simeon şi tot el a organizat opera sfântului în manuscrise şi s-a ocupat de editarea ei, multe din scrierile Sfântului Simeon s-au pierdut. Ceea ce a rămas din opera Sfântului Simeon şi s-a păstrat până în ziua de astăzi sunt următoarele scrieri: Cateheze, în număr de 34, plus două mulţumiri (ataşate la seria Catehezelor ca numerele 35-36); Cuvântări teologice şi 15 Cuvântări etice; Capitole practice, gnostice şi teologice, în număr de 225; Imne, în număr de 58; 4 epistole; discursuri apocrife: 33 Orationes şi 24 Alfabetice.
Chiar dacă doctrina Sfântului Simeon este inovatoare, ea este pur ortodoxă. Mulţi au spus că teologia Sfântului Simeon nu păstrează cadrul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, că este mai degrabă o mărturie a experienţei personale. De fapt, învăţătura sa este inspirată şi influenţată de tradiţia Sfinţilor Părinţi de dinaintea lui. Găsim la el aceleaşi învăţături despre golirea de păcate şi dobândirea virtuţilor ca la Sfinţii Părinţi de dinaintea lui, aceeaşi învăţătură despre contemplarea fără păcat a raţiunii divine existente în lume prin care omul revine la starea naturală a fiinţei sale - învăţătură precizată mai ales de Sfântul Maxim Mărturisitorul -, găsim aceeaşi învăţătură despre îndumnezeirea şi despre unirea omului cu Dumnezeu sau cu Hristos prin Duhul Sfânt, învăţătură pe care o găsim în toată tradiţia patristică. În acelaşi timp, este adevărat că teologia sa este inovatoare, cel puţin în ceea ce priveşte vederea luminii divine, şi este bazată pe experienţa personală, pe comuniunea cu Sfântul Duh.
Doctrina despre Dumnezeu ca fiind lumină provine de la Sfântul Ioan Evanghelistul şi a fost dezvoltată de un număr mare de Părinţi înainte de Simeon, dar în special de Sfântul Grigorie de Nazianz. Aceasta este legătura directă dintre cei trei "teologi": Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazianz şi Simeon Noul Teolog, dar cel care a dezvoltat-o cel mai mult înaintea Sfântului Grigorie Palama a fost Sfântul Simeon.
O afirmaţie frecventă a Sfântului Simeon este că dacă noi nu avem conştiinţa unirii cu Dumnezeu, cu Hristos prin Sfântul Duh, ea nu este adevărată. Sufletul, odată dezbrăcat de păcat şi ajuns la conştiinţa luminii divine, ştie şi simte că este unit cu Dumnezeu. Pentru Simeon, harul nu este doar darul lui Dumnezeu pentru sufletul nostru, ci este de asemenea o conştiinţă a acestei prezenţe, o intuiţie a Treimii divine, un sentiment al luminii spirituale. Lumina divină este înainte de toate Dumnezeu, Sfânta Treime, lumina simplă şi negrăită.
Bunătatea şi mila lui Dumnezeu, ca şi tot ceea ce îi aparţine, sunt de asemenea lumină. Această lumină divină este revelată oamenilor, ea vorbeşte celui căruia i se face văzută. Este o lumină spirituală, imaterială, diferită şi incomparabil mai intensă decât lumina soarelui şi a astrelor sau a luminii lămpilor. Lumina se manifestă ca însuşi Dumnezeu, Hristos şi Duhul Sfânt, dar mai ales Hristos, căci după cum afirmă Sfântul Simeon, "lumina simplă este Hristos". Pentru a obţine această lumină sau pentru a ajunge să vezi această lumină divină trebuie să te dezbraci de toate păcatele, trebuie să îndeplineşti toate poruncile şi pentru a o păstra şi menţine sau pentru a o recâştiga atunci când o pierzi, trebuie să "lupţi cu ardoare… o luptă constant dramatică". Chiar dacă Dumnezeu ni se dezvăluie şi putem să-l vedem prin lumina divină, nimeni nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu în esenţa Sa, natura Sa rămâne necunoscută şi nu pierde caracterul său misterios şi inabordabil.
No comments:
Post a Comment